Credit Suisse anunţă că nu are expunere la Evergrande

(Getty Images)

Credit Suisse (CS) a anunţat că expunerile la dezastrul Evergrande s-au vândut cu mult înainte de criză deoarece „procedurile de risc au funcţionat”.

„Procedurile de risc au funcţionat atunci ... [dar] a existat un semnal de avertizare cu privire la tipul de tranzacţii care erau aduse” de bancheri şi administratorii de active din Asia, au declarat persoanele implicate, pentru Financial Times.

Mai exact, The FT transmite că CS - odată cu susţinerea internaţională a obligaţiunilor Evergrande (în ultimul deceniu, CS a ajutat cu obligaţiunile în valoare de 4,6 miliarde de dolari pentru Evergrande, aproximativ 13% din total) - şi-a vândut întreaga expunere faţă de dezvoltatorul chinez cu probleme la sfârşitul anului trecut, potrivit persoanelor familiare cu decizia; şi nu a subscris nicio datorie timp de doi ani după ce a devenit îngrijorat de situaţia financiară a dezvoltatorului.

Credit Suisse a asigurat, săptămâna aceasta, investitorii şi clienţii departamentului de administrare a activelor că fondurile băncii deţineau foarte puţine datorii Evergrande şi că per total instituţia avea o expunere minimă, după ce a decis să-şi vândă expunerile reziduale pentru că „nu-i plăcea ceea ce vedea”, conform unor surse familiarizate cu problema, conform unui articol Zerohedge.

Avertismentele ar fi apărut de câţiva ani, iar FT raportează că un incident semnalat conducerii superioare a fost un împrumut propus preşedintelui companiei, Hui Ka Yuan, la sfârşitul anului 2018.

Hui, pe atunci cel de-al treilea cel mai bogat om din China, a trebuit să scoată 1 miliard de dolari din banii săi pentru a susţine o vânzare de obligaţiuni de 1,8 miliarde USD, care asigură dividende investitorilor. Vânzarea a eşuat din lipsă de cerere, a raportat la acea vreme Financial Times.

Hui s-a adresat apoi Credit Suisse pentru un împrumut care era utilizat pentru achiziţionarea titlurilor de valoare Evergrande, oferind bondul ca garanţie.

Când tranzacţia a fost examinată, managerii de risc au criticat structura de finanţare circulară, au declarat persoanele implicate pentru FT.

„Tranzacţia era incorectă din punct de vedere financiar şi moral”, a spus una dintre persoane. „De asemenea, Evergrande avea cele mai fragile situaţii financiare [în rândul dezvoltatorilor chinezi] şi se confrunta în mod clar cu o criză de lichiditate”.

Deşi Credit Suisse răsuflă uşurată, după cum relatează The Wall Street Journal, auditorul lui Evergrande, PricewaterhouseCoopers din Hong Kong, poate să nu scape chiar nevătămat din această criză.

Auditorul dezvoltatorului imobiliar se confruntă cu o reacţie din ce în ce mai mare pentru că a parafat ca sănătoasă starea dezvoltatorului imobiliar într-un raport anual emis în primăvară.

În ciuda faptului că preţurile acţiunilor şi obligaţiunilor Evergrande scăzuseră pentru că firma oferea reduceri masive pentru a ţine fluxul vânzărilor în timpul pandemiei (şi guvernul a avertizat efectiv că a împrumutat prea mult), PWC din HK a semnat declaraţiile financiare ale companiei pentru 2020 fără a include avertismente privind activitatea.

Însă în situaţia financiară a companiei pentru primele şase luni ale acestui an, consiliul de administraţie al Evergrande şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la capacitatea companiei de a-şi achita obligaţiile pe termen scurt şi capacitatea sa de a continua. Raportul, care nu a fost auditat, a fost una dintre primele recunoaşteri serioase ale companiei cu privire la problemele sale financiare.

PWC are acoperire pentru lipsa sa potenţială de sârguinţă, dar bănuim că, atunci când lucrurile vor fi tranşate şi Evergrande se va afla în incapacitate de plată a obligaţiunilor sale offshore, numeroşi investitori vor căuta vinovaţi, iar auditorul ar putea fi printre primii pe listă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie