Copreşedintele AUR George Simion, derapaj la adresa activistului civic Marian Rădună: "Marş, #rezistule!"
alte articole

Copreşedintele AUR George Simion a avut un nou derapaj, de data aceasta la adresa activistului civic Marian Rădună, de la Geeks for Democracy, unul dintre protestatarii pro-justiţie din Piaţa Victoriei.
Totul a pornit de la o postare de-a lui Simion pe Facebook, în care acesta le cerea membrilor AUR să îşi achite cotizaţia „ca să aveţi vechimea necesară în partid”.
Marian Rădună a comentat la postarea respectivă, îndemnându-l pe Simion să plătească el însuşi cotizaţiile: „Dacă nu daţi banii, o să punem pe liste doar băieţii ‘deştepţi’. Plăteşte George tu din salariul tău, cotizaţiile pentru oamenii buni, dar care din păcate nu au bani. Doar eşti un lider, nu? Ajută-i!”.
Simion i-a răspuns cu un limbaj de maidan, aruncând şi o “fumigenă”, sugerând că Rădună ar fi primit salariu consistent de la Ministerul Sănătăţii pentru funcţia de consilier onorific: „Marş #rezistule. Tu ai avut salariu de la Ministerul Sănătăţii. Unul foarte mare!”.
În realitate însă, Rădună a prestat serviciul de consilier la ministerul respectiv fără să fie plătit.
