Copil ucrainean: "Dacă războiul va dura mult, tata nu ne va uita?”
alte articole
Cineastul ucrainean Oleg Kavun a postat pe contul său de Twitter citate despre ceea ce spun copiii ucraineni în timp ce stau în adăposturile antiaeriene, dar şi copiii ucraineni forţaţi să devină refugiaţi.
Redăm unele dintre aceste conversaţii:
- Mamă, îl asculţi pe Arestovici? (consilier al Biroului Prezidenţial al Ucrainei n.r.)
- Uneori.
- Să ascultăm mereu, în cazul în care spune că se poate întoarce şi noi ratăm.
- Mamă, unde este băiatul care a trecut singur graniţa? Să mergem după el, e speriat acolo singur.
- Mamă, câte bombe mai are?
- Mamă, dacă ne bombardează casa, putem să scoatem lego-ul meu de acolo?
- Mamă, ce bine că războiul a început dimineaţa devreme, altfel copiii ar fi avut timp să se ducă la şcoală.
- Mamă, nu-mi mai pasă de bombe, hai să ne întoarcem la Kiev.
- Mamă, copiii ruşi se uită la război? Nu le e milă de noi?
- Mamă, ai spus că visele copiilor ar trebui să se împlinească. Ale mele nu se mai împlinesc. Sunt adult deja?
- Dacă războiul va dura mult, tata nu ne va uita?”
Cel puţin 158 de copii au fost ucişi şi peste 254 au fost răniţi în Ucraina de la începutul invaziei, a declarat biroul procurorului general al ţării, precizând că cifrele nu au fost finalizate din cauza ostilităţilor continue care împiedică desfăşurarea unei anchete adecvate, în special în locuri precum oraşul asediat Mariupol.