Contractul de muncă al fiului lui Tudorel Toader este suspendat. Consiliul Facultăţii de Drept se reuneşte azi

Alexandru Toader (ReporterIs)
Loredana Diacu
26.10.2026
Alexandru Toader (ReporterIs)
Loredana Diacu
26.10.2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a anunţat suspendarea automată a contractului de muncă al lui Alexandru Toader, în urma deciziei instanţei de arestare preventivă a acestuia. Conducerea instituţiei a convocat pentru luni dimineaţă Consiliul Facultăţii de Drept, care va stabili măsurile necesare pentru ca activitatea didactică să continue fără perturbări, scrie PressHub.

UAIC a transmis că îşi menţine angajamentul faţă de standardele de etică universitară şi îi încurajează pe studenţi să sesizeze orice abatere, inclusiv cazurile de hărţuire sexuală sau acţiunile asociate.

Universitatea a precizat că respectă prezumţia de nevinovăţie şi nu va comenta aspectele aflate în cercetare penală. În paralel, Comisia de etică îşi va continua procedurile deja începute.

Reprezentanţii instituţiei au mai anunţat că, dacă vor fi identificate probleme de reglementare, vor revizui mecanismele interne de prevenire şi sesizare a hărţuirii, astfel încât sesizările să primească un răspuns rapid, cu protejarea siguranţei şi confidenţialităţii persoanelor afectate.

În acest context, universitatea a amintit şi proiectul „Acţiuni integrate de prevenire şi combatere a discriminării bazate pe gen, hărţuirii şi abuzului în spaţiul academic” (UNISAFE), derulat în acest an, subliniind că siguranţa şi demnitatea studenţilor rămân prioritare.

Articolul integral poate fi citit aici.

Reamintim că, potrivit „Ziarul de Iaşi” care citează surse, procurorii anchetează şapte plângeri de viol în cazul lui Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader.

Ancheta, deschisă după dezvăluirile privind două studente de la Facultatea de Drept, s-a extins între timp. Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Liviu Maha, a declarat vineri că instituţia nu a primit nicio informare oficială privind reţinerea cadrului didactic. O eventuală suspendare a acestuia din activitatea didactică depinde de decizia instanţei asupra propunerii de arestare preventivă.

Alexandru Toader a fost reţinut pentru 24 de ore, şi ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit comunicatului procurorilor, acesta este cercetat pentru viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală şi folosirea funcţiei în scop sexual. Anchetatorii suspectează că ar fi profitat de autoritatea conferită de funcţia universitară în relaţiile cu mai multe studente. Parchetul nu a comunicat însă oficial numărul plângerilor sau al persoanelor vătămate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos