Băsescu: Nicuşor Dan a ales PSD pentru a scăpa de suspendare. "La un moment dat, se va rupe lanţul de iubire"

Nicuşor Dan şi Sorin Grindeanu (Alexandru Muraru / Facebook)
D.B.
26.10.2026
Nicuşor Dan şi Sorin Grindeanu (Alexandru Muraru / Facebook)
D.B.
26.10.2026

Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că Nicuşor Dan ar fi favorizat instalarea unui guvern susţinut de PSD pentru a-şi asigura sprijinul social-democraţilor în faţa unei eventuale proceduri de suspendare din funcţie.

Duminică seara, la Digi24, Băsescu a susţinut că Nicuşor Dan ar fi putut obţine votul Parlamentului şi pentru guvernele propuse anterior dacă ar fi ameninţat cu organizarea alegerilor anticipate. Fostul preşedinte a remarcat însă că şeful statului a exclus această posibilitate în cazul Guvernului Mureşan, dar a invocat-o atunci când s-a ajuns la învestirea Cabinetului Niculescu, susţinut de PSD.

În opinia fostului preşedinte, apropierea dintre Nicuşor Dan şi social-democraţi reprezintă o înţelegere politică avantajoasă pentru ambele părţi, dar care nu oferă garanţii pe termen lung. Băsescu avertizează că PSD ar putea renunţa la susţinerea şefului statului dacă situaţia economică şi socială se va deteriora, încercând să transfere responsabilitatea asupra preşedintelui şi premierului Luca Niculescu.

„Preşedintele Nicuşor Dan a jucat siguranţa nesuspendării”

Fostul şef al statului a comparat atitudinea lui Nicuşor Dan în timpul încercărilor anterioare de formare a unui guvern cu poziţia adoptată în cazul actualului Executiv. Potrivit acestuia, preşedintele a refuzat iniţial perspectiva alegerilor anticipate, dar şi-a schimbat discursul odată cu apariţia formulei guvernamentale susţinute de PSD.

„Dacă preşedintele, să spunem, mergea pe mâna guvernului Mureşan, anunţând că desfiinţează, revocă Parlamentul dacă nu trece guvernul Mureşan, deci dacă ar fi făcut acest anunţ, cu certitudine guvernul trecea”, a punctat fostul preşedinte.

Băsescu a susţinut că Nicuşor Dan a procedat exact invers în cazul Cabinetului propus de Siegfried Mureşan, respingând posibilitatea organizării unor alegeri înainte de termen.

„Dânsul a făcut anunţul exact invers, nu e nicio problemă, indiferent ce ar fi, nu facem anticipate. Când a avut varianta cu PSD-ul, în bună înţelegere cu ei, când PSD-ul a preluat, practic, guvernarea, a spus că dacă nu trece, mergem la anticipate”, a afirmat fostul preşedinte.

În opinia sa, simpla ameninţare cu dizolvarea Parlamentului ar fi fost suficientă pentru ca parlamentarii să acorde votul de încredere inclusiv altor guverne propuse anterior.

„Deci, formula magică pe care, şi dacă ar fi folosit-o la guvernul Veştea, trecea guvernul Veştea”, a continuat el.

Sprijinul PSD, o garanţie temporară împotriva suspendării

Traian Băsescu consideră că principalul motiv pentru care Nicuşor Dan a acceptat această formulă politică este dorinţa de a neutraliza ameninţările AUR privind suspendarea sa din funcţia de preşedinte.

„Preşedintele a dorit un guvern PSD, pentru un motiv simplu, după părerea mea: are în PSD un aliat, ceea ce îl protejează de suspendarea pe care o tot vântură AUR. În cazul în care nu reuşea să-şi facă un aliat din PSD, riscul suspendării era destul de mare”, a explicat Băsescu.

Totuşi, fostul şef al statului nu crede că această colaborare va funcţiona necondiţionat. El a atras atenţia că social-democraţii ar putea reconsidera înţelegerea cu preşedintele în funcţie de evoluţia situaţiei politice.

„În principiu, niciun partid nu face cadouri la nesfârşit. Deci, la un moment dat, se va rupe lanţul de iubire. Depinde când, depinde în ce situaţie”, a avertizat Băsescu.

„Se va rupe lanţul de iubire”

Fostul preşedinte a avertizat că o eventuală agravare a problemelor sociale ar putea determina PSD să se distanţeze de propriul guvern şi să încerce să atribuie responsabilitatea pentru măsurile nepopulare atât premierului Luca Niculescu, cât şi preşedintelui Nicuşor Dan.

„Sunt convins că, dacă s-ar agrava situaţia socială, PSD-ul va căuta orice formă de ieşire din responsabilitate şi va arunca şi spre preşedinte, şi spre premier, e stilul lor”, a spus el.

Într-un asemenea scenariu, Băsescu nu exclude ca social-democraţii să ajungă chiar să susţină demersurile pentru suspendarea preşedintelui, dacă acesta le-ar oferi motive politice pentru o asemenea acţiune.

„Poate merge şi la suspendare, dacă preşedintele le dă argumente”, a avertizat fostul şef al statului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos