Constantin va discuta cu comisarul european pentru dezvoltare despre sistemul de irigaţii din România

Epoch Times România
21.09.2012

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Daniel Constantin, va participa, în perioada 24-25 septembrie, la Consiliul Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit), de la Bruxelles, iar marţi va avea o întâlnire cu comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn.

"Cel mai important subiect pe care cei doi oficiali îl vor discuta este cel legat de necesitatea reabilitării sistemului de irigaţii din România, printr-un program finanţat din fonduri europene, începând cu anul 2014", se arată într-un comunicat transmis vineri de ministerul Agriculturii.

În comunicat se precizează că pe agenda Consiliului UE, pentru dezbatere, se află: propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi acţiunile legate de agro-mediu şi climă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor