Constantin: Eurodeputaţii PDL au votat ,,prin hipnoză la ordinul lui Macovei” împotriva lui Orban

Epoch Times România
27.09.2012

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a susţinut joi că europarlamentarii democrat-liberali au votat ,,prin hipnoză, la ordinul Monicăi Macovei”,împotriva numirii lui Leonard Orban la Curtea Europeană de Conturi, precizând că PDL dovedeşte astfel ,,consecvenţă în lupta împotriva interesului naţional”.

,,Leonard Orban este o persoană respectată la nivelul structurilor europene, care nu a răspuns niciodată şi nu va răspunde la comenzi politice. Acest lucru nu a putut fi conceput de către PDL, motiv pentru care a decis sabotarea alegerii sale pentru un post la Curtea Europeană de Conturi”, a precizat el într-un comunicat de presă.

Constantin a adăugat că ,,PDL şi-a arătat astfel, evident, modul în care se foloseşte de credibilitatea anumitor oameni”. ,,L-au numit ministru în guvernul Boc şi mai apoi Ungureanu, doar ca să-şi cosmetizeze imaginea de guvern incompetent. Acum, când nu le mai e de folos, întorc spatele experienţei incontestabile pe care acesta o are, experienţă care îl califică pentru obţinerea unui post la Curtea Europeană de Conturi”, a comentat liderul PC, partidul care îl susţine pe Orban în Guvern, unde acesta e independent.

Preşedintele PC mai acuză că europarlamentarii PDL au votat ,,prin hipnoză, la ordinul Monicăi Macovei” împotriva lui Leonard Orban, semn că PDL este ,,consecvent în lupta împotriva interesului naţional”. ,,Europarlamentarii democrat-liberali au votat prin hipnoză, la ordinele Monicăi Macovei, împotriva lui Leonard Orban. PDL dovedeşte astfel consecvenţă în lupta împotriva interesului naţional”, a opinat el. ,,După ce la referendum au denigrat ţara şi i-au stricat imaginea numai pentru a-şi atinge propriile interese, acum şi-au continuat munca începută cu meticulozitate”, a conchis Daniel Constantin.

Leonard Orban a primit miercuri aviz negativ din partea Comisiei de Control Bugetar, cu 14 voturi împotrivă şi 12 pentru. Avizul este consultativ, la fel şi cel al plenului Parlamentului. Consiliul poate accepta numirea sa chiar şi în cazul unui vot nefavorabil în PE. Înainte de audieri, Leonard Orban a răspuns afirmativ la întrebarea dacă şi-ar retrage candidatura în cazul unui aviz nefavorabil al Parlamentului cu privire la numirea sa ca membru al Curţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor