Consiliul Naţional de Etică a dat verdictul: Ponta nu a plagiat
alte articole
Premierul Victor Ponta nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat, a fost verdictul anunţat de Consiliul Naţional de Etică care a analizat lucrarea. Membrii Consiliului au stabilit că Ponta a respectat legislaţia din 2003, valabilă la momentul când a susţinut doctoratul.
"Teza de doctorat elaborată de domnul Victor Ponta şi susţinută public în anul 2003 respectă cerinţele academice din acea perioadă şi este comparabilă din punct de vedere al acestor cerinţe cu alte teze de doctorat susţinute în acea perioadă. Teza de doctorat are un titlu clar, dezvoltat corespunzător pe parcursul lucrării. Tema tezei de doctorat este în domeniul de preocupare al doctorandului şi al conducătorului de doctorat. Autorul tezei de doctorat a efectuat activităţile cuprinse în planul individual de pregătire conform reglementărilor în vigoare în acea perioadă (3 examene şi 3 referate, toate apreciate cu calificativul foarte bine). Teza de doctorat este clar structurată, are un plan de cercetare coerent. Metodologia este în concordanţă cu normele şi practicile din domeniul ştiinţelor juridice la acea dată. Cercetarea, aşa cum rezultă din referatele comisiilor de susţinere, prezintă elemente de noutate şi cuprinde analize pertinente. Bibliografia utilizată de autor este menţionată la sfârşitul lucrării", se arată în raportul întocmit de experţi.
Aceştia au mai subliniat că nu se poate aprecia că Ponta şi-ar fi însuşit partenitatea unor idei, concepte, modele care nu îi aparţineau şi le-ar fi prezentat drept contribuţii personale sau originale.
"Teza de doctorat a fost susţinută în Catedra de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti în data de 1.04.2003, în prezenţa unor profesori remarcabili: prof. dr. Ioan Muraru, prof. dr. Nicolae Popa, prof. dr. Emil Molcuţ, prof. dr. Antonie Iorgovan, prof. dr. Dan Drosu Şaguna şi alţi specialişti de renume care au apreciat valoarea lucrării", se mai arată în raport.
Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti (UB) a anunţat că va da şi ea un verdict vineri, după ce Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, pe 29 iunie, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat.
Premierul a fost acuzat de plagiat într-un articol din revista Nature, pe baza unor documente prezentate de o persoană anonimă.