Consilierul lui Putin pentru politică externă spune că Rusia nu doreşte un armistiţiu temporar

Iuri Uşakov, consilierul pe probleme de politică externă al liderului rus Vladimir Putin, a declarat că Moscova nu doreşte un armistiţiu temporar cu Ucraina, ci este interesată de o înţelegere pe termen lung.
„Nu cred că cineva are nevoie de paşi care imită acţiunile paşnice în această situaţie”, a transmis Uşakov citat de agenţia de presă a Rusiei, Interfax.
El a adăugat că obiectivul Rusiei este o „soluţionare paşnică pe termen lung” care ar trebui să ia în considerare „interesele legitime” ale Rusiei.
Uşakov a menţionat că, în timpul unei conversaţii cu consilierul pentru securitate naţională al SUA, Mike Waltz, el a subliniat poziţia Rusiei în această privinţă. „Am prezentat poziţia noastră conform căreia această [încetare a focului - n.r.] nu este nimic mai mult decât un răgaz temporar pentru armata ucraineană, nimic mai mult”, a declarat Uşakov.
Consilierul lui Putin a mai spus că Putin ar putea discuta mai detaliat poziţia Rusiei mai târziu, joi, 13 martie, în timpul unei conversaţii cu presa.
În urma discuţiilor de la Jeddah din Arabia Saudită din 11 martie, Ucraina a transmis că este dispusă să pună în aplicare o încetare a focului de 30 de zile, cu condiţia ca şi Rusia să adere la aceasta.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că Statele Unite vor prezenta Rusiei o propunere de încetare a focului şi speră ca aceasta să fie acceptată.