Congresul PNL: Statutul partidului, adoptat - a fost înfiinţată şi funcţia de prim-vicepreşedinte

În cadrul Congresului partidului, statutul PNL a fost adoptat vineri cu 1.424 de voturi "pentru" şi doar trei "împotrivă". Partidul Naţional Liberal a aprobat astfel oficial şi funcţia de prim-vicepreşedinte, care urmează să fie ocupată de noul membru liberal - Klaus Iohannis.
sigla PNL (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
22.02.2013

În cadrul Congresului partidului, statutul PNL a fost adoptat vineri cu 1.424 de voturi "pentru" şi doar trei "împotrivă". Partidul Naţional Liberal a aprobat astfel oficial şi funcţia de prim-vicepreşedinte, care urmează să fie ocupată de noul membru liberal - Klaus Iohannis.

Amendamentele formulate de fostul lider PNL Călin Popescu Tăriceanu nu au mai fost supuse votului, chiar dacă fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal ceruse vineri modificarea Statutului partidului prin introducerea votului uninominal în cazul alegerii conducerii partidului şi a organizării alegerilor interne pentru desemnarea prezidenţiabilului.

În Delegaţia Permanentă de joi seară, conducerea PNL s-a reunit şi a adoptat proiectul de Statut care a fost propus Congresului. Printre noile prevederi se numără înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte, creşterea numărului de vicepreşedinţi până la 31 şi alegerea pe listă inclusiv a secretarului general.

Au fost respinse joi seară amendamentele la Statut susţinute de Călin Popescu Tăriceanu, Andrei Chiliman şi Ludovic Orban care prevedeau alegerea uninominală a membrilor Biroului Permanent Central al PNL şi desemnarea candidatului PNL la funcţia de preşedinte al României prin votul tuturor liberalilor.

Congresul ordinar al PNL, în care urmează să fie aleasă noua conducere a partidului, se va desfăşura sâmbătă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor