Conflictul sirian şi componenta sa jihadistă

În ultimele zile circulă zvonuri că Londra şi Parisul se gândesc să livreze arme rebelilor sirieni, contrar poziţiei menţinute până acum împărtăşită şi de Washington. Deşi cu mai puţine ecouri în mas-media, se spune că şi guvernul italian s-ar putea decide în acest sens. Decizia, dacă va fi luată până la urmă, arată în ce măsură este divizată comunitatea internaţională privind modul cum trebuie să procedeze în conflictul sirian. Vocile cele mai decise să acţioneze şi-au găsit ecou în premierul britanic David Cameron, care a spus că ar prefera o poziţie coordonată cu partenerii europeni, dar ar putea opta şi pentru o cale 'independentă', notează joi ziarul Las Provincias.

Întrebarea imediată este dacă eventuala decizie britanică are undă verde din partea Washingtonului, unde noua echipă de securitate şi de diplomaţie a Administraţiei Obama, în frunte cu noul secretarul de stat John Kerry, ca purtător de cuvânt, se arată reticentă şi precaută şi cântăreşte mai întâi situaţia regională şi de ansamblu. Se poate spune că asupra deciziei americane apasă încă amintirea Irakului şi a unui război de aproape opt ani, cu rezultate politice discutabile în termeni practici şi consecinţe morale şi psihice devastatoare. Obama şi-a câştigat primul mandat, datorită opoziţiei sale faţă de războiul din Irak, şi există o tendinţă generalizată de respingere a unei noi implicări într-un conflict în regiune.

Kerry a acceptat o formulă imediată: livrarea de arme neletale şi oferirea de pregătire militară în tabere de pe teritoriul turc şi iordanian, precum şi furnizarea rebelilor a informaţiilor tactice obţinute de sateliţii americani. Este o strategie care ţine cont de un element fundamental al conflictului: ascensiunea islamismului radical, pro-Al-Qaeda, în rândurile rebelilor sirieni. Probele se acumulează zilnic şi două fapte îl confirmă. În primul rând incidentul, care nu a avut ecoul mediatic meritat, al celor 48 de sirieni şi 9 irakieni ucişi la începutul lunii în Irak. Militarii sirieni, care trecuseră pe teritoriul irakian epuizaţi şi răniţi, au fost dezarmaţi şi puşi sub escortă, însă Al-Qaeda i-a ucis într-o ambuscadă. La Washington, purtătoarea de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland, a condamnat aspru incidentul, în timp ce 'Emiratul Islamic al Irakului' a postat o notă pe Internet, lăudându-se cu uciderea soldaţilor 'safaviţi' (termen peiorativ pentru şiiţi).

Al doilea element este cucerirea de către rebeli a oraşului Raqqa, prima capitală de provincie căzută în mâinile lor, dar observatorii locali au avertizat că această cucerire se datorează jihadiştilor Frontului al-Nusra, afiliat la Al-Qaeda, care este ostil oricărei soluţionări negociate a conflictului şi care îşi duce propriul jihad... Aceste fapte întăresc afirmaţiile directorului naţional al serviciilor de informaţii americane, James Clapper, potrivit căruia 'este o veste proastă pentru opoziţia siriană această ascensiune a Frontului al-Nusra, un vlăstar al Al-Qaeda din Irak, care a câştigat adepţi între rebeli şi influenţă în opoziţie, ceea ce va genera probleme mari în viitor'.

Deşi Washingtonul ştie că al-Assad trebuie să plece şi că are zilele numărate, nu va face nimic care să dea vreun dram de putere militară şi politică al-Qaidei, inamicul său numărul 1 şi responsabilă a atentatelor din 11 septembrie 2001. De aici şi preferinţa sa pentru o soluţie negociată şi pe cât posibil aprobată de Rusia. La întâlnirea dintre John Kerry cu omologul său rus, Serghei Lavrov, s-au remarcat unele potriviri: Al-Qaeda este şi un adversar al Moscovei în republicile musulmane din Caucaz. Această dificultate conceptuală şi politica de a rezolva problema ajută Damascul, care a prezentat conflictul ca o luptă împotriva radicalismului jihadist sunit. Este greu de crezut ca Parisul şi Londra să facă pe cont propriu ceea ce Washingtonul crede ca nu se poate, fără să se ajute jihadismul şi duşmanul său numărul 1.