Conducerea Chinei rămâne tăcută în privinţa vijeliei catastrofale din Beijing
alte articole
La scurt timp după cea mai puternică vijelie din ultimele şase decenii ce a avut loc în Beijing, membri din conducerii Partidului Comunist Chinez s-au abţinut să facă declaraţii privitoare la dezastru în timpul apariţiei acestora la o întrunire, în ziua de luni.
La 23 iulie, toţi cei nouă membrii ai Comitetului Permanent al Biroului Politic s-au întâlnit în Beijing pentru ceremonia de deschidere a unei întruniri destinate cadrelor de la nivel ministerial şi de provincii. Liderul chinez Hu Jintao a rostit un discurs în cadrul ceremoniei, însă nu a menţionat nimic despre vijelia din Beijing.
Sâmbăta trecută, o imensă vijelie a lovit capitala Chinei, inundând oraşul. Autorităţile de la Beijing au afirmat că numai 37 de oameni au decedat, însă supravieţuitorii şi martorii şi-au exprimat îndoiala în privinţa cifrelor oficiale, postând mărturii de primă mână pe Sina Weibo, serviciul chinezesc de microblogging.
În zilele ce au urmat, conducerea partidului a păstrat tăcerea despre dezastrul din Beijing. Se presupune că o parte dintre oficialii de nivel înalt au plecat deja în districtul Beidahe din provincia Hebei, unde conducătorii se retrag în fiecare vară, luând decizii în privinţa principalelor probleme politice, cu uşile închise. Viitoarea generaţie de lideri comunişti se va forma, probabil, la Beidahe înainte de transferul puterii la cel de-al XVIII-lea Congres Naţional al Poporului, ce va avea loc spre sfârşitul acestui an.
Conform grupului Apărătorii Drepturilor Umane ale Chinezilor - CHRD - cu sediul la Washington, întâlnirile de la Beidahe au început la 20 iulie şi vor continua până la 20 august. Poliţia armată se aliniază deja pe străzi, creând puncte de atracţie pentru turişti, chestionând fiecare vizitator şi inspectând fiecare vehicul.