Numărul victimelor inundaţiilor din Beijing mai ridicat decât susţin rapoartele oficiale

O ploaie masivă a lovit Beijingul în 21 iulie, inundând oraşul. A doua zi, în jurul orelor 17, autorităţile din Beijing declarau că numărul victimelor era de 37 de persoane.
Aceasta fotografie facuta in 23 iulie 2012 surprinde muncitori chinezi incercand sa dea la o parte masinile lovite si grohotisul dupa puternicele ploi din Beijing. (AFP / AFP / GettyImages)
Jane Lin & Quincy Yu
25.07.2012

O ploaie masivă a lovit Beijingul în 21 iulie, inundând oraşul. A doua zi, în jurul orelor 17, autorităţile din Beijing declarau că numărul victimelor era de 37 de persoane.

Mass media chineză a raportat, totuşi, că oamenii au continuat să recupereze cadavre după ce apele s-au retras duminică, 22 iulie. În ciuda acestui lucru, autorităţile nu au actualizat numărul morţilor. Mulţi dintre cei afectaţi de inundaţie au postat pe Internet mesaje şi rapoarte privind alte decese şi au pus sub semnul întrebării numărul oficial al victimelor.

De asemenea, media chineză a raportat că traficul a fost întrerupt, unele drumuri şi poduri au fost distruse, au fost inundate case în 12 districte, cea mai afectată zonă fiind districtul Fangshan.

În 22 iulie, o stradă din satul Nanhanji, districtul Fangshan, s-a umplut cu oameni care plângeau şi îi căutau cu disperare pe cei dragi, sau care îşi pierduseră deja unul sau mai mulţi membri de familie, raportează Southern Metropolis Daily.

Un sătean din satul Dongnanzhang, districtul Fangshan, a declarat ziarului Southern Metropolis Daily că sătenii au cules 16 cadavre dintr-un râu, în zilele de 22 şi 23 iulie.

Dna Gao din satul Louzishui, districtul Fangshan, a declarat postului de televiziune New Tang Dynasty (NTD) Television că în satul ei locuiesc aproximativ 4.000 până la 5.000 de oameni, din care peste 37 au murit doar acolo.

Pe baza acestui lucru, ea a estimat că numărul victimelor ajunge la peste 1.000 de oameni în diferite sate din Fangshan. “Atât de multe maşini au fost măturate de apele de inundaţie. În multe dintre maşinile recuperate se aflau trupurile celor decedaţi”, a declarat ea.

The Epoch Times a intervievat 2 rezidenţi din satul Shidu, districtul Fangshan şi un rezident din Beijing. Ei au afirmat că numărul victimelor este mai mare decât cel declarat de autorităţi.

Dna Zhang din satul Shidu afirmă:“Numărul oficial nu include victimele din suburbii. Declarând doar 37 de victime, ei vor să muşamalizeze situaţia”.

De asemenea, ea adăugat că regiunea cu cele mai multe victime este Shidu Scenic, unde toate clădirile au fost inundate şi mulţi turişti au murit. “Când s-au retras apele de inundaţie, noi am găsit zeci de cadavre acolo.”

Dna Zhao, tot din satul Shidu, afirmă că multe dintre cadavre au fost aduse dintr-o zonă superioară a râului.

Mulţi dintre supravieţuitorii inundaţiei au scris despre problemele lor pe microbloguri sau forumuri pe Internet.

Bloggerul Wang Ji din satul Shidu a scris că “maşinile, bărcile, vitele, oile şi porcii măturaţi de inundaţie erau peste tot pe străzi” şi că el şi soţia sa au umblat de-a lungul căii ferate timp de o zi înainte să poată găsi un taxi, notând că, “şoferul taxiului a spus că cel puţin 1.000 de oameni au murit”.

Mulţi oameni s-au plâns de faptul că autorităţile nu au luat măsuri rapide pentru a veni în ajutorul lor.

Dl Liu din Beijing a declarat ziarului The Epoch Times că 40 până la 50 de angajaţi din compania sa, incluzând o femeie însărcinată, au fost blocaţi într-un camion timp de 3 ore. Apa din interiorul şi exteriorul clădirii companiei era de aproape 2 metri, şi ei nu au putut să dea de nimeni prin telefon timp de 3 ore.

“Mulţi oameni au murit. Nu pot spune cât de mulţi. Nu pot să mă uit la aceste scene tragice. Unii care au murit au fost blocaţi într-o casă şi nimeni nu i-a salvat”, a declarat dl Liu.

Un alt blogger, care s-a dus în Shidu în 23 iulie pentru a ajuta la acţiunile de salvare, a scris pe microbloggul său: “Sătenii au spus că nu aveau electricitate sau apă de 3 zile. Autorităţile nu le-au dat nici un ajutor”.

“Sătenii au declarat că au existat mulţi morţi şi răniţi în cea mai lovită zonă; încă există oameni blocaţi acolo”, scria bloggerul.

Dna Gao, din satul Louzishui, districtul Fangshan, a spus la NTD că autorităţile locale nu au apărut pentru a oferi ajutor sătenilor. “A fost groaznic. Am rămas fără apă pentru o zi întreagă. Dar nimănui nu i-a păsat de noi”, a declarat dna Gao.

Ziarul oficial din Beijing al Partidului Comunist Chinez a raportat că primarul Beijingului şi secretarul de partid Guo Jinlong a convocat o întâlnire de urgenţă în noaptea de 22 iulie şi a spus liderilor oraşului să se concentreze pe acţiunile de salvare şi menţinerea stabilităţii, şi să asigure stabilitatea în societate pentru a se putea organiza cu succes cel de-al 18-lea Congres de Partid.

Radio France Internaţionale a citat un jurnalist din Beijing ca afirmând că Departamentul de Propagandă al Beijingului a ordonat mass mediei să raporteze ştiri pozitive, iar furnizorii de servicii pentru microblogguri să întărească cenzura.

Remarcile lui Guo au atras critici puternice din partea microbloggerilor. Unul dintre ei a scris că “autorităţile nu fac o treabă bună şi totuşi sunt îngrijoraţi de nemulţumirea publică”.

Un alt blogger scria:“Primarul Guo a subliniat menţinerea stabilităţii deoarece este îngrijorat că inundaţiile i-ar putea ruina şansa de a câştiga un loc în Biroul Politic al Partidului la apropiatul Congres”.

Scriitorul independent Zhu Jianguo din Shenzhen a afirmat la NTD că autorităţile au blocat din nou critica şi monitorizarea din partea populaţiei, adăugând că “furtuna din Beijing nu va scufunda sub ape Beijingul. Dar furia oamenilor o va face. Acesta este adevăratul dezastru.”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor