Complexul ambasadei ruse din Damasc, lovit de două rachete
alte articole
Două rachete au lovit marţi complexul Ambasadei Federaţiei Ruse din Damasc, declanşând panică în rândul celor câteva sute de oameni adunaţi în zonă pentru a-şi exprima sprijinul pentru operaţiunile militare ruseşti din Siria, conform Yahoo News.
Înaintea atacului, cei aproximativ 300 de manifestanţi au fluturat steaguri ruseşti şi au afişat fotografii cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Citat de agenţia rusă de ştiri Interfax, Eldar Kurbanov, un oficial senior al ambasadei, a declarat: “Două rachete au lovit teritoriul ambasadei la ora 10:15 a.m. Nimeni nu a fost rănit sau ucis.”
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a declarat că rachetele au fost lansate din zona mărginaşă estică a oraşului, unde se ascund rebelii islamişti.
Ambasada rusă a mai fost ţinta unor atacuri cu rachete. În 21 septembrie, cu doar 9 zile înainte să lanseze campania sa aeriană din Siria, Moscova a cerut luarea de măsuri concrete după ce un proiectil a lovit complexul ambasadei sale din Damasc.
Între timp, Frontul al-Nusra, un grup asociat cu Al-Qaeda în Siria, a publicat o declaraţie în care a cerut jihadiştilor din Caucaz să atace civilii şi soldaţii ruşi.
“Dacă armata rusă ucide oameni în Siria, atunci să le ucideţi oamenii. Iar dacă ei ne ucid soldaţii, atunci ucideţi-le soldaţii. Ochi pentru ochi”, a declarat liderul Frontului, Abu Mohamed al-Golani.
Secretarul american al Apărării Ashton Carter a declarat săptămâna trecută că Rusia va plăti în curând pentru lansarea loviturilor aeriene împotriva rebelilor din Siria.
Carter a făcut aceste afirmaţii în 8 octombrie, în timpul unei întâlniri la Bruxelles între miniştrii apărării din statele NATO, la o zi după ce Rusia a lansat 26 de rachete de croazieră de rază lungă de pe navele sale staţionate în Marea Caspică.
Kremlinul desfăşoară lovituri aeriene în Siria de peste o săptămână, atacând în principal zone care nu sunt controlate de Statul Islamic (ISIL), în ciuda afirmaţiilor că activitatea militară rusă în Siria este împotriva ISIL.