Companiile IT din Moldova propun studenţilor locuri de muncă
alte articole
Companiile IT din Moldova au propus locuri de muncă studenţilor în cadrul târgului de cariere ICT Career orientation, care a avut loc joi în incinta Universităţii de Stat din Moldova sub deviza "Găseşte ceea ce ai nevoie pentru a deveni un specialist apreciat în domeniul IT".
La evenimentul organizat de proiectul USAID CEED II împreună cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Asociaţia companiilor din domeniul IT, companiile Endava, Allied Testing, Cedacri, Daac System au propus studenţilor locuri de muncă vacante. Potrivit spuselor reprezentantului Allied Testing, Oleg Kolodeev, datorită acestor târguri, pot fi atraşi oamenii lipsiţi de experienţă, dar cu potenţial.
"Propunem 16 locuri vacante. Acestea pot fi ocupate de studenţii fără experienţă în domeniu. La târgul precedent am primit în jur de 50 de CV-uri, dintre care, 80% sunt angajaţi ai companiei noastre", a spus acesta.
De asemenea, în cadrul evenimentului au avut loc seminare organizate de către companiile care au participat la târg. Majoritatea companiilor caută specialişti care cunosc limbaje de programare, studiate în universităţi. Iulia Goncear, studenta anului trei a Facultăţii de Informatică şi Matematică a spus că înainte de a începe lucrul, studenţii trebuie să frecventeze cursurile organizate de aceste companii şi abia apoi pot aspira la un loc de muncă.
Târgul carierelor ICT Career orientation 2013 a debutat pe 6 noiembrie, la USM şi pe 14 noiembrie va avea loc la ASEM , precizează Infotag.
Potrivit datelor Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, industria IT constituie 9% din PIB-ul ţării. În 2012, la ICT Career orientation au participat în jur de 800 de studenţi.