Comitetul naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane discută subiecte prioritare

Tatiana Chiriac
30.03.2012

Comitetul naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane s-a întrunit astăzi în şedinţă, a informat Direcţia comunicare şi relaţii cu presa de la Guvern.

Şedinţa a fost prezidată de viceprim-ministrul Iurie Leancă, preşedinte al Comitetului naţional. Pe agenda şedinţei au fost incluse subiecte prioritare pentru Guvern, în domeniul de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane, relatează moldpres.

În cadrul întrunirii a fost prezentat şi aprobat Raportul naţional în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de fiinţe umane în Republica Moldova pentru anul 2011. La baza acestui Raport naţional stă Raportul de monitorizare a gradului de realizare a Planului Naţional (PN) şi a Planului specific adiţional de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane (TFU) pe perioada anului 2011 şi Raportul de monitorizare a activităţilor Comisiilor teritoriale pentru combaterea traficului de fiinţe umane. Raportul dă dovadă de o abordare matură a fenomenului TFU din partea întregii comunităţi şi reprezintă eforturile comune ale instituţiilor statului cu atribuţii în prevenirea şi combaterea fenomenului TFU, organizaţiilor neguvernamentale şi interguvernamentale, ale misiunilor diplomatice în Moldova.

De asemenea, a fost prezentat şi aprobat Raportul de monitorizare a procesului de implementare a Strategiei Sistemului naţional de referire (SNR) pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane pe perioada anului 2011. Acesta a scos în lumină eficacitatea măsurilor întreprinse şi a impactului acestor măsuri asupra victimelor şi potenţialelor victime ale TFU, pe parcursul anului 2011.

Tot astăzi, membrii Comitetului naţional au luat act despre procesul de elaborare şi definitivare a proiectului Planului naţional anti-trafic pentru anii 2012-2013, dar şi despre priorităţile Secretariatului permanent al Comitetului naţional în activitatea sa pentru 2012.

Centrul Internaţional "La Strada" a prezentat Raportul asupra studiului "Traficul de fiinţe umane în scopul exploatării muncii forţate în RM" şi a făcut unele recomandări privind armonizarea legislaţiei asupra traficului de fiinţe umane prin exploatarea prin muncă. Conform recomandărilor, Comitetul naţional a decis crearea unui grup de lucru care să întreprindă această acţiune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor