Vicepremierul Iurie Leancă a avut o întrevedere cu Secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton
alte articole
Vicepremierul Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al RM, a avut ieri o întrevedere cu Secretarul de Stat al SUA, dna Hillary Clinton. Această întâlnire a constituit unul dintre elementele cheie ale vizitei oficiale a demnitarului moldovean în SUA, care s-a desfăşurat în perioada 19-20 martie, relatează moldpres cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Salutând prezenţa ministrului Iurie Leancă la Departamentul de Stat, Şefa diplomaţiei americane a menţionat că Washingtonul urmăreşte cu multă atenţie schimbările democratice pozitive care au loc în Republica Moldova. La rândul său, Iurie Leancă a exprimat recunoştinţa RM pentru asistenţa generoasă din partea Guvernului şi poporului american, şi a solicitat continuarea şi consolidarea rolului SUA în procesul de transformare şi dezvoltare europeană a ţării noastre.
În cadrul discuţiilor, Secretarul de Stat a arătat ataşamentul SUA faţă de relaţia cu Republica Moldova care poate fi numită drept un exemplu de succes în această parte a Europei. Confirmând sprijinul ferm al SUA pentru opţiunea europeană a ţării noastre, înaltul demnitar american a exprimat interesul SUA de a se angaja plenar în efortul de aprofundare şi consolidare a parteneriatului cu Republica Moldova pentru a asista ţara noastră în tranziţia spre un viitor mai bun pentru cetăţenii săi. La rândul său, vicepremierul moldovean a numit relaţia RM cu SUA drept una privilegiată şi strategic importantă pentru ţara noastră.
Interlocutorii au abordat întregul spectru de subiecte de pe agenda bilaterală, în particular referindu-se la multitudinea de eforturi comune de implementare a valorilor democratice în RM, de dezvoltare economică şi soluţionare a conflictului transnistrean. SUA s-a angajat să asiste RM în exerciţiul de reformare a sectorului de justiţie, consolidarea securităţii energetice, impulsionarea relaţiilor comerciale.
Cu acest prilej, ministrul moldovean de Externe a transmis Secretarului de Stat al SUA invitaţia de a întreprinde o vizită oficială în Republica Moldova pe parcursul acestui an. Hillary Clinton a salutat invitaţia, menţionând că va examina cu multă atenţie posibilitatea realizării unei vizite în RM.