Comisia Centrală pentru Recensământ se reuneşte luni, la MAI

Validarea rezultatelor preliminare ale recensământului realizat anul trecut va avea loc luni, când se va reuni, la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor.
Referendum 29.07.2012 (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
17.08.2012

Validarea rezultatelor preliminare ale recensământului realizat anul trecut va avea loc luni, când se va reuni, la Ministerul Administraţiei şi Internelor, Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor. Lucrările şedinţei vor fi conduse de ministrul Mircea Duşa.

În cadrul Institutului Naţional de Statistică (INS) funcţionează Secretariatul tehnic al Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor (CCRPL), care efectuează lucrările de pregătire, organizare, prelucrare şi publicare a datelor recensământului, se arată într-un comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor este compusă din reprezentanţi ai ministerelor, conform Legii nr. 5 din 9 ianuarie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2007 privind efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011.

Duşa a declarat că le-a dat un răgaz membrilor Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei, joi şi vineri, pentru a evalua rezultatele puse la dispoziţie de INS şi că speră ca luni ei să valideze rezultatele preliminare.

"Am stabilit cu membrii Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor să le dăm un răgaz joi şi vineri - miercuri este zi liberă - de a evalua rezultatele pe care Institutul Naţional de Statistică le-a pus la dispoziţie, de a analiza implicaţiile pe care datele le au asupra indicatorilor economici", a precizat Mircea Duşa.

După validarea datelor preliminare ale recensământului, acestea vor fi introduse în sistemul electronic, iar în 2013 vor fi anunţate rezultatele finale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor