Codul Administrativ, în zodia PSD: Condamnaţii penal, culoar deschis spre Guvern

Noul Cod Administrativ urmează să ajungă în Parlament pentru dezbatere, iar varianta avansată de însuşi liderul PSD Liviu Dragnea le oferă condamnaţilor penal o nouă şansă în politică.
Andrei Pricopie
06.06.2017

alte articole

Liviu Dragnea (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
06.06.2017

Condamnaţii penal vor putea face parte din Guvern, graţie noului proiect de Cod Administrativ promovat de PSD. Există însă o singură condiţie esenţială: ca de la condamnare la ocuparea funcţiei să intervină reabilitarea persoanei în cauză, relatează Digi24.

Varianta finală a noului Cod este aproape gata, potrivit preşedintelui PSD Liviu Dragnea, care a anunţat că acesta urmează să fie introdus în circuitul legislativ.

"Mi se pare că lucrurile intră într-un fel în ordine. Reabilitarea de drept sau judecătorească intervine în cazul oricărei persoane condamnate şi ea trebuie să producă efecte juridice egale pentru toţi", a declarat senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, senator PSD.

"Întrebarea este invers: de ce în Guvern nu poate să fie cineva, în rest poate ocupa orice altă funcţie publică, adică poate fi preşedintele statului, poate să fie parlamentar, poate să fie primar sau consilier judeţean, dar nu poate să fie în Guvern. Eu cred că un om care la 18 a avut o problemă, dar a fost reabilitat la 40-50 de ani poate să intre în administraţie", a precizat, la rândul său, pesedistul Liviu Pop.

Cum în prezent legea le interzice condamnaţilor penal să facă parte din Executiv, opoziţia susţine că se încearcă practic deschiderea unui culoar pentru Dragnea - condamnat cu suspendare în dosarul Referendumul - spre Palatul Victoria.

"Cred că cel mai bine ar fi să scrie: domnul Dragnea poate să ocupe orice funcţie vrea în statul român, indiferent ce situaţie are din punct de vedere al aplicării legii penale. De asemenea, domnul Tăriceanu. Şi ar fi mult mai simplu. Despre asta este vorba. O lume întreagă în acest Parlament se învârte în jurul problemelor a doi, trei, patru membri ai Parlamentului", a reacţionat liberalul Cătălin Predoiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor