Coaliţia PSD-ALDE, acuzată că pregăteşte un jaf masiv din companiile de stat
alte articole
Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii nu va aduce fonduri suplimentare pentru proiecte de investiţii, dimpotrivă, va costa statul român, pe lângă companiile de stat pe care le pune în capitalul acestui fond, suma de 1,85 de miliarde de lei, dintre care 50 de milioane trebuie plătite anul acesta. În schimb, dividendele care urmează să fie venituri ale Fondului sunt aceleaşi pe care companiile de stat le plăteau până acum direct statului, a atras atenţia joi, în cadrul unui comunicat de presă, Uniunea Salvaţi România.
"Un fond de investiţii este un instrument util în momentul în care avem un excedent de fonduri, nu un deficit cum este cazul României. Este util ca vehicul prin care să gestionăm economisirile noastre. Statul român, însă, nu doar că nu economiseşte, dar de 27 de ani, de când există ca stat democratic, a fost pe deficit. Nu a economisit nimic, ci s-a împrumutat anual, iar anul acesta într-o porţie semnificativ mai mare decât anii precedenţi", a explicat deputatul USR Claudiu Năsui.
Uniunea Salvaţi România consideră că înfiinţarea Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) de către coaliţia PSD–ALDE îndeplineşte trei scopuri:
1. să introducă un nou strat de birocraţie şi să accentueze lipsa de transparenţă în gestiunea companiilor de stat. Gestiunea celor mai valoroase companii de stat urmează a fi făcută de conducerea FSDI, care va fi stabilită politic, fără respectarea principiilor de guvernanţă corporativă stabilite prin Legea 111 din 2016.
2. să permită o infuzie de lichidităţi prin împrumuturile pe care le va contracta FSDI şi care vor fi garantate cu activele companiilor din portofoliu.
3. să pregătească un jaf mascat al companiilor de stat.
"Găselniţa PSD în crearea FSDI este că acesta se poate împrumuta garantând cu activele companiilor din subordinea sa. Un proces care poate genera două lucruri: fonduri pe termen scurt şi pericol de pierdere a activelor", avertizează Claudiu Năsui.
Uniunea Salvaţi România atrage atenţia că asistăm, practic, la o privatizare mascată a companiilor de stat. Deşi nu se împotriveşte finalizării procesului de privatizare a companiilor de stat, partidul solicită ca lucrul acesta să fie făcut după criterii transparente care să maximizeze preţul pe care statul îl poate primi pentru aceste companii.
În acelaşi timp, USR reaminteşte că "procesul de privatizare în România a fost marcat de o sumedenie de infracţiuni şi probleme, chiar sub oblăduirea PSD (PSDR la vremea aceea) în anii 1990, prin urmare avem un grad scăzut de încredere în capacitatea PSD de a desfăşura un astfel de proces".