CNADNR va da peste 1 milion de euro pentru servicii de asistenţă juridică în litigiul cu Colas
alte articole
CNADNR alocă 999.750 euro, fără TVA, pentru servicii de reprezentare juridică a instituţiei în instanţele arbitrale şi de judecată în vederea soluţionării litigiilor în legatură cu contractul de proiectare şi execuţie a tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia, incheiat cu firma Colas.
Potrivit unui anunţ de pe e-licitaţie.ro, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va organiza în acest sens o licitaţie deschisă pe 28 septembrie.
Criteriul de atribuire va fi preţul cel mai scăzut, iar durata contractului va fi de 24 de luni de la data atribuirii.
Finanţarea va fi asigurată din venituri proprii ale companiei.
CNADNR a reziliat în 2011 contractul cu firma franceză Colas pentru proiectarea şi execuţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia, ca urmare a refuzurilor repetate ale companiei de a continua execuţia lucrărilor. Contractul fusese atribuit în 2009.
Firma franceză Colas a susţinut că nu a putut lucra din cauză că nu i-au fost încredinţate terenurile şi autorizaţiile necesare şi că va solicita Comisiei Internaţionale de Arbitraj recuperarea cheltuielilor.
În urma unei noi licitaţii, contractul a fost câştigat de consorţiul Astaldi - Max Boegl. Tronsonnul de autostradă Cernavodă-Medgidia a fost deschis în luna iulie a acestui an.