Clotilde Armand: Trebuie să oprim ignoranţa şi haosul generat de interesele mafiei imobiliare

Fără orgoliu politic şi cu multă bunăvoinţă din partea tuturor putem opri ignoranţa şi haosul generat de interesele mafiei imobiliare, este de părere consilierul local Clotilde Armand, de la Uniunea Salvaţi România.
Casa Pompiliu Eliade (Clotilde Armand)
Andrei Pricopie
26.02.2017

Deşi a fost inclusă în Lista Monumentelor Istorice, acest lucru nu a reuşit să ofere nicio protecţie reală Casei Pompiliu Eliade, a tras un semnal de alarmă, pe pagina sa de Facebook, vicepreşedintele USR Clotilde Armand.

"Doamna primar Firea, domnule ministru Vulpescu, de câte ori aţi trecut pe lângă acest monument istoric, ce aţi simţit privindu-l? Mândri că suntem români?", a întrebat Clotilde Armand.

Potrivit reprezentantei USR, există multe asemenea cazuri dar asta nu este o scuză, este o mare problemă.

"Fără orgoliu politic şi cu multă bunăvoinţă din partea tuturor putem opri ignoranţa şi haosul generat de interesele mafiei imobiliare. Nu există "nu pot"! Dacă prin nepăsare lăsaţi memoria oraşului să dispară, nu aveţi nicio scuză", a afirmat Clotilde Armand.

Casa Pompiliu Eliade de pe cheiul Dîmboviţei colţ cu podul Haşdeu a fost inclusă de la începutul lui 2013 în Lista Monumentelor Istorice. "Acest lucru nu a reuşit să ofere clădirii nicio protecţie reală", a adăugat vicepreşedintele USR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor