Claudiu Târziu anunţă constituirea unui partid conservator "care să ajungă la putere în cel mai scurt timp posibil"

Fostul număr doi din AUR şi fondator al partidului, Claudiu Târziu, care a plecat din partid după conflictele cu George Simion, şi-a reiterat dorinţa de a crea o nouă platformă politică conservatoare după înfrângerea şefului AUR la alegerile prezidenţiale.
În contextul alegerilor ratate de AUR, Claudiu Târziu a pus pe masă o serie de concluzii după "cea mai importantă luptă pierdută de suveranişti":
"Rezultatul alegerilor prezidenţiale este o aterizare forţată şi dureroasă a mişcării suveraniste în realitate. Dar nu e timp de lamentări, ci de construcţie.
Întâi, să conştientizăm cauzele înfrângerii suferite de candidatul suveranist, pentru a putea duce lupta mai departe cu sorţi de izbândă.
Cel mai mare eşec al mişcării suveraniste a fost că nu a reuşit să transforme patriotismul în tendinţă culturală. În vreme ce cultura antinaţională a fost un program foarte bine implementat la nivelul societăţii, pentru că a fost vândută ca simbol al modernităţii de tip occidental, odată cu imaginea unui patriotism prăfuit, retrograd şi aservit Estului.
De aici derivă şi celelalte cauze importante: limitele structurale ale electoratului suveranist; credibilitatea redusă a exponenţilor mişcării; capacitatea slabă de a atrage voturi din afara nucleului dur; reacţia majorităţii alegătorilor împotriva candidaţilor mişcării, percepuţi ca extremişti.
La acestea se adaugă una decisivă: candidatul suveranist a mizat totul, orbeşte, pe victoria în alegeri şi a neglijat fundamentul proiectului politic, adică alianţa de partide şi organizaţii civice prin care să îşi ducă la îndeplinire obiectivele.
De asemenea, partidul candidatului şi-a dovedit incapacitatea de a gestiona politic proiectul suveranist, iar conducerea formaţiunii plăteşte acum pentru decizia de a împiedica formarea unor structuri locale puternice, care ar fi fost capabile să controleze eficient lupta electorală în teritoriu.
Strategia deficitară a campaniei, accidentele de parcurs, greşelile neforţate şi atitudinea inadecvată ale candidatului au avut şi ele rolul lor.
Aşa ne-am trezit astăzi cu ochii larg deschişi spre o perspectivă extrem de periculoasă pentru viitorul ţării. Opoziţia este fragmentată şi inexistentă din punct de vedere politic după ratarea singurului obiectiv pe care şi l-a propus în ultimele cinci luni.
În Parlament s-a consolidat o coaliţie monstruoasă care va aduce la putere un guvern antinaţional.
Nimic bun nu avem de aşteptat de la 'stabilitatea' menţinută de rezultatul alegerilor de ieri.
Ce e de făcut?
Voi relua chiar de astăzi discuţiile pentru constituirea unui pol conservator în care să se regăsească toate partidele şi organizaţiile civice cu o doctrină conservatoare.
Elementul unificator se numeşte proiect de ţară, adică viziunea pe un orizont care depăşeşte speranţa de viaţă a unei generaţii.
Am această viziune. O voi împărtăşi şi nu mă îndoiesc că ea îi va inspira şi mobiliza pe toţi conservatorii autentici.
Milioanele de români care au votat pentru cauza naţională merită o platformă politică solidă şi serioasă, care să le promoveze interesele în Parlament şi care să ajungă la putere în cel mai scurt timp posibil.
Împreună, putem să oferim acestei părţi a electoratului român platforma despre care vorbesc. Iar României, o şansă de a deveni ceea ce merită."