Ciucu: Problemele politice nu au soluţii tehnice, ci doar soluţii politice. Ideea că partidele nu mai pot guverna este extrem de periculoasă

Ciprian Ciucu (Captură ecran Facebook)
Liliana Alexe
11.06.2026
Ciprian Ciucu (Captură ecran Facebook)
Liliana Alexe
11.06.2026

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu a atras atenţia joi, pe Facebook, că înlocuirea partidelor cu tehnicieni nu este o soluţie în rezolvarea problemelor politice. În opinia liberalului, partidele sunt cele care trebuie „să dea seama pentru cum guvernează sau să dea ochii cu oamenii”.

Redăm postarea lui Ciprian Ciucu:

„Apologia libertăţii. Apologia democraţiei

Soluţia nu este discreditarea partidelor politice şi înlocuirea lor cu tehnicieni.

Soluţia este responsabilizarea partidelor, primenirea lor prin deschiderea către societate.

Ideea care se promovează constant în ultimul timp, cum că partidele nu mai pot guverna, este extrem de periculoasă.

Ferească Dumnezeu să vină iar ziua în care cei care vor guverna o vor face fără să se mai gândească că vor fi nevoiţi să dea seama în faţa electoratului, a oamenilor!

Nimeni nu ne poate spune pe cine să punem şef la partid, pe cine să susţinem ministru sau în funcţia de prim-ministru!

Putem accepta - in extremis - ideea că un guvern "tehnic", un guvern care "nu este politic". Dar Parlamentul NU poate fi apolitic! Parlamentul este politic şi esenţa pluralismului şi a democraţiei reprezentative! Nu cred într-o soluţie "tehnică".

Problemele politice nu au soluţiile tehnice, ci doar soluţii politice! Soluţiile politice trebuie date de Parlament sau de alegeri! Orice ale soluţii nu au legitimitate politică!

Partidele trebuie să dea seama pentru cum guvernează sau să dea ochii cu oamenii. Articolul 8 al Constituţiei noastre consacră pluralismul ca o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale.

Preşedintele României este garantul Constituţiei, iar Constituţia noastră instituie o democraţie liberală şi pluripartitismul.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos