Ciprian Marica implicat într-un incident cu doi „paparazzi”
alte articole
Miercuri seară, în jurul orei 12:30, lângă apartamentul Ilincăi Vandici, fotbalistul naţionalei ar fi fost implicat într-un conflict cu doi paparazzi care încercau să-l fotografieze. Tot incidentul a luat naştere în momentul în care acesta a observat că este fotografiat. Marica s-ar fi dus la cei doi fotografi şi i-ar fi agresat. Unul dintre aceştia ar fi scăpat camera pe jos, apoi fotbalistul i-ar fi luat-o. Tot incidentul a fost reclamat poliţiei şi o plângere ar fi fost emisă de către cei doi, transmite RTV.
Ciprian Marica nu se află sub contract cu nici o formaţie la acest moment dar a participat la ultimul meci al selecţionatei României de acum două săptămâni. În ultima perioadă el este ofertat de mai multe echipe de top din Europa dar nu a semnat un acord până la acest moment. Cu o zi înaintea incidentului, aceasta a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj către unii ziarişti, în care îşi manifestă nemulţurile legate de dezinformarea adusă de aceştia.
Redăm mai jos mesajul postat de Marica:
“Câtă dezinformare, câtă răutate, ce hal de presă faceţi voi, mai oameni buni? Din burtă aşa sau de unde?
Eu, Ciprian Marica, nu am declarat nici o clipă că Steaua nu are nici o şansă! De unde aţi tras voi concluzia asta?
Se adună prea multe! Asta nu mai este dezinformare, e nesimţire.
Văd tot felul de ştiri despre mine, că sunt arogant, că vreau bani şi aşa mai departe. De unde ştiţi voi domnilor? Cum de sunteţi atât de buni sfătuitori în necunoştinţă de cauză? Atât de pricepuţi, încât vă întreceţi unii pe alţii în minciuni care mai de care mai gogonate.
Sunt şocat în ce hal se degradează presa de către oameni nou intraţi în branşă, fără valoare, care îşi tapetează imaginaţia şi devin formatori de opinie după bunul plac…Este trist.
Domnilor, dacă pentru a fi deştept trebuie să fii înzestrat, să fii bun este doar o alegere! Simplu.
V-am salutat, şi discuţiile cu mulţi dintre voi s-au încheiat. Faceţi bine şi nu mă mai deranjaţi. Respectul faţă de voi se încheie aici, unde respectul vostru pt mine s-a dovedit nul a nu ştiu câta oară.
O zi bună !”
Până la acest moment, nu au fost dezvăluite alte informaţii cu privire la acest presupus incident.