Cine a inventat stiloul?

Mioara Stoica
05.01.2016

Puţini ştiu că stiloul a fost inventat de un român, mai precis de către Petrahe Poenaru.

Această invenţie a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind astfel la crearea unui obiect folosit de miliarde de oameni. Tocul cu rezervor de cerneală "Poenaru" elimina zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală şi propunea soluţii pentru îmbunătăţirea părţilor componente, astfel încât să se asigure un flux constant al cernelii şi posibilitatea înlocuirii unor piese.

A fost primul toc cu rezervor de cerneală din lume, precursorul stiloului realizat în 1863 de Brissant şi Coffin şi perfecţionat în 1884 de Watterman.

„Condeiul portăreţ fără sfârşit”, brevetat în urmă cu 188 de ani

Haiduc în tinereţe, consilier al lui Tudor Vladimirescu, Petrache Poenaru a pus bazele primului ziar românesc şi a creat drapelul tricolor. A inventat tocul cu rezervor, a fost membru titular al Academiei Române din 1870, fondator al colegiilor naţionale din Bucureşti şi Craiova, a organizat învăţământul naţional românesc şi a fost primul român care a călătorit cu trenul. Iată doar câteva din lucrurile care se pot spune despre Petrache Poenaru.

Viaţa în armata de panduri a lui Tudor Vladimirescu nu a fost însă lipsită de pericole, tânărul Poenaru fiind în mai multe rânduri aproape de moarte. Tudor îl sfătuieşte şi insistă să părăsească ţara pentru a-şi continua studiile, fiind astfel mult mai de folos neamului.

Atitudinea responsabilă a lui Tudor Vladimirescu faţă de tânărul intelectual, sesizarea valorii acestuia şi protecţia pe care i-a acordat-o, dezvăluie o dimensiune valorică necunoscută, măreaţă şi rafinată, a celui care a condus războiul ţărănesc anti-xenocratic de la 1821. Subvenţionat de Tudor Vladimirescu, Petrache Poenaru pleacă la Viena şi Paris, unde studiază filologia şi politehnica, devenind absolvent al Şcolii Politehnice din Paris.

În timpul studiilor, brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentandu-se însuşi cu cerneală”.

Cunoscută astăzi drept stilou, invenţia vâlceanului a contribuit la dezvoltarea societăţii, căci tocul cu rezervor al lui Poenaru a înlocuit penele şi tocurile cu peniţă metalică, eliminând zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile de cerneală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor