Ciclism: Lance Armstrong s-a clasat pe locul 3 într-un concurs de triatlon în Insulele Virgine

Epoch Times România
07.05.2012

Fostul ciclist american Lance Armstrong, care a câştigat de şapte ori consecutiv Turul Franţei între 1999 şi 2006, s-a clasat pe locul 3 într-un concurs de triatlon desfăşurat în Insulele Virgine.

Aşa cum era de aşteptat, Armstrong a dominat cursa de ciclism, desfăşurată pe distanţa de 56 mile, după ce se descurcase bine şi în proba de înot 1,2 mile, clasându-se pe locul trei după americanul Andy Potts şi francezul Stephane Poulat, aceasta fiind, de altfel şi ordinea finală a concursului de triatlon Ironman de la St Croix. Singura probă în care fostul rutier, în vârstă de 40 ani, s-a dovedit ceva mai slab, a fost cea de alergare (13,1 mile), în care a fost cu aproape şase minute mai încet decât Potts.

La final, Armstrong a regretat că nu a pedalat într-un ritm mai rapid în cursa pe bicicletă, pe care a încheiat-o cu un avans de doar 2 minute faţă de Andy Potts. "Probabil am aşteptat prea mult până să acţionez. Au fost aproximativ 20 de mile în care puteam să trag mai tare", a declarat fostul rutier.

Concursul de la St Croix a reprezentat un nou efort al lui Lance Armstrong de a revenit la sportul pe care l-a practicat în adolescenţă. El a debutat în circuitul Ironman în luna februarie, în Panama, unde s-a clasat pe locul 3, iar acum speră să se califice la Campionatul Mondial de triatlon programat în luna octombrie, la Kona, în Hawaii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor