Chivu se poate reîntoarce să joace în România
alte articole
”Echipa Olguţei”, CSU Craiova, i-a făcut o ofertă de zile mari fostului căpitan al naţionalei, Cristi Chivu. Vasilescu, primarul din Craiova, vrea să profite de situaţia lui Cristi şi-i trânteşte o ofertă greu de refuzat, de 3 ori mai mare decât cele mai bune salarii din România, transmite Digi Sport.
Planurile primarului nu se opresc aici. Pe lângă suma record de 700.000 de euro, Cristi Chivu poate primi şi postul de preşedinte al celui de-al doilea club din Bănie. Unul din atuurile echipei poate fi alcătuit din amintirile plăcute pe care Chivu le-a legat de Craiova, acesta amintind de mai multe ori că i-ar place să îşi încheie cariera la echipa din Bănie.
La finalul contractului cu Inter, una din condiţiile pentru reîntoarcerea lui Chivu în România, este, cel mai probabil, promovarea Craiovei în liga I, la sfârşitul acestui sezon. În acest moment, CSU ocupă primul loc din seria a II-a din Liga a II-a, a primit sub administrare stadionul Ion Oblemenco şi are un lot competitiv, din care fac parte jucători experimentaţi precum Curelea, Ferfelea, Opriţa şi Pleşan.
"Singurul lucru pe care-l ştiu e că înţelegerea lui Cristi cu Inter expiră vara viitoare. În rest, orice se poate întâmpla", declara impresarul Victor Becali.
Cristi Chivu a debutat în fotbalul mare la CSM Reşiţa, unde a făcut şi junioratul, apoi a trecut pe la Universitatea Craiova înainte să fie cumpărat de Ajax Amsterdam în 1999.
La echipa naţională, Chivu a activat 12 ani, timp în care a disputat 75 de partide, multe dintre ele cu banderola de căpitan la braţ.