Chiţoiu susţine că nu a declarat niciodată că proiectul de la Roşia Montană va demara în acest an
alte articole
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, nu a făcut niciodată afirmaţia conform căreia proiectul de la Roşia Montană va demara în acest an, se arată într-un comunicat al ministerului transmis miercuri, precizările venind la cinci zile de la declaraţiile făcute de Chiţoiu pe acest subiect.
Mai multe ONG-uri i-au solicitat premierului Victor Ponta să îl demită pe ministrul Chiţoiu, întrucât acesta ar fi afirmat, la 1 iunie, în privinţa proiectului de la Roşia Montană, că este convins că va demara în acest an.
Premierul Victor Ponta declara marţi seară că ministrul Chiţoiu a dorit să spună că ”nu se face proiectul Roşia Montană anul acesta", dar că ”,nu i-a ieşit ”nu-ul”.
Potrivit lui Chiţoiu, declaraţia prin care se asuma termenul de sfârşit de an 2012 s-a referit la preluarea societăţii Cupru Min Abrud de către Consiliul Judeţean Alba, în cazul în care, după primirea avizului de mediu, nu se găseşte până la sfârşitul acestui an un investitor care să reia exploatarea minieră.
"Ne-am propus ca până la sfârşitul acestui an să luăm o decizie politică atât în ceea ce priveşte începerea mineritului la Roşia Montană, cât şi la Cupru Min Abrud. Prezenţa mea aici este o garanţie că mineritul în această zonă se va dezvolta", este declaraţia lui Chiţoiu cu ocazia deplasării la Roşia Montană, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Totodată, potrivit reprezentanţilor ministerului, cu ocazia conferinţei de presă susţinută la Alba, în data de 1 iunie, ministrul Chiţoiu a declarat că, "în ceea ce priveşte Roşia Montană, o să avem (peste două săptămâni) o întâlnire cu investitorii, împreună cu reprezentanţii Ministerului Mediului, pentru a ne prezenta programul lor de investiţii şi a ne asigura că programul de investiţii în domeniul mediului va fi realizat. Investitorii trebuie să depună garanţii materiale colaterale, astfel încât după exploatare să fim convinşi că se vor executa. Nu ne putem juca cu viaţa şi destinele oamenilor şi cu generaţiile viiitoare, pentru că invesţiile în mediu sunt o componentă importantă a exploatărilor miniere de la Roşia Montană".
În privinţa Cupruu Min, ministrul a precizat, cu aceeaşi ocazie, că "dacă nu găsim un investitor care să reia expoloatarea minieră, până la sfârşitul acestui an, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, ne gândim - avem prevăzut în programul de guvernare USL şi domnul Ponta a declarat săptămâna trecută - la preluarea acestei societăţi de CJ Alba ca să o punem pe picioare şi să o eficientizăm".
Reprezentanţii Ministerului Economiei fac precizarea că pot pune la dispoziţie înregistarea audio a conferinţei susţinută de ministrul Chiţoiu la 1 iunie la Alba.