Chiţoiu: Sumele din impozitarea veniturilor excepţionale din petrol şi gaze merg la consumatorii vulnerabili

Epoch Times România
18.05.2012

Sumele care provin din impozitarea veniturilor excepţionale ale companiilor care activează în sectorul de petrol şi gaze vor fi direcţionate către un fond special destinat consumatorilor vulnerabili, a afirmat vineri ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.

"Conform angajamentelor cu instituţiile financiare internaţionale, până la sfârşitul anului 2012 ne-am luat angajamentul să constituim un grup interministerial format din reprezentanţi ai Ministerului Economiei, ai Ministerului Finanţelor şi, în consultare cu toţi operatorii economici din industria de petrol şi gaze, să elaborăm un pachet legislativ de măsuri fiscale în ceea ce priveşte impozitarea veniturilor excepţionale obţinute ca urmare a liberalizării preţurilor la gaze, impozite care vor merge într-un  fond special şi care se vor adresa consumatorilor vulnerabili", a menţionat Chiţoiu.

Potrivit acestuia, consumatorii vulnerabili vor fi definiţi prin pachetul de legi al energiei care se află în dezbatere la Parlament şi pentru care există termen de adoptare până la sfârşitul lunii mai.

Daniel Chiţoiu declara miercuri că se află în lucru un proiect de lege privind suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor petroliere, care ar urma să fie gata până la sfârşitul acestui an, astfel încât să intre în vigoare anul viitor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor