Chiţoiu, despre CFR Marfă: Este vorba de o privatizare cu un investitor strategic
Ministrul de Finanţe Daniel Chiţoiu a declarat, marţi, la Palatul Parlamentului, că ministerul Transporturilor va începe demersurile pentru privatizarea CFR Marfă şi a punctat că este vorba de un investitor strategic, urmând ca la jumătatea lunii iunie să fie desemnat câştigătorul.
Membrii CSAT au dezbătut şi aprobat marţi proiectul de hotărâre a Guvernului României pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” şi a mandatului Ministerului Transporturilor pentru implementarea acesteia.
"Ministerul Transporturilor va începe demersurile pentru privatizare, mâine în şedinţa de Guvern se va aproba strategia de privatizare, urmând ca până la jumătatea lunii iunie să avem desemnat câştigătorul la CFR Marfă (...) Nu au fost niciun fel de controverse, s-a aprobat aşa cum a fost propus de către Guvern strategia de privatizare. (...) Este vorba de o privatizare cu un investitor strategic, cu o garanţie de participare de 10 milioane de euro, să nu mai avem participanţi ca la privatizarea Oltchim şi de asemenea, va fi cu plic închis, deci licitaţie cu investitor strategic", a mai explicat acesta.
El a mai susţinut că există un calendar agreat cu organismele financiare internaţionale ca până la jumătatea lunii iunie să fie desemnat câştigătorul.