Chiţoiu a semnat contracte de finanţare pentru proiecte în valoare totală de 406,8 milioane lei

Epoch Times România
26.06.2012

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a semnat 15 contracte de finanţare nerambursabilă pentru operaţiunea destinată investiţiilor productive în întreprinderi mari, valoarea totală a acestor proiecte fiind de 406,86 milioane lei.

"Valoarea totală a acestor proiecte este de 406.865.775 lei, din care valoarea maximă eligibilă nerambursabilă, acordată din fonduri publice (Fondul European de Dezvoltare Regională şi Buget de Stat), este de 141.165.460 lei. Prin implementarea acestor proiecte va fi posibilă dezvoltarea investiţiilor productive în cadrul acestor societăţi, creşterea competitivităţii acestora prin creşterea cifrei de afaceri şi a exporturilor", se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Potrivit Ministerului Economiei, implementarea acestor proiecte va conduce la crearea de 480 noi locuri de muncă.

Contractele au fost semnate în perioada 12 - 26 iunie 2012 de Daniel Chiţoiu şi sunt încadrate în POS CCE axa prioritară 1 - „Un sistem de producţie inovativ şi eco-eficient”, operaţiunea - “Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile destinat întreprinderilor mari”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor