Chişinău: Miting pe timp de pandemie. „Independentul” Dodon susţinut de socialişti la prezidenţiale

Protest al socialiştilor în centrul Chişinăului (Captură Foto)
Maria Maevschi
13.11.2020

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a organizat vineri, 13 noiembrie, în ultima zi a campaniei electorale, înainte de turul doi al prezidenţialelor, în centrul Chişinăului, o acţiune de protest la care au participat zeci de persoane. Menţionăm că deşi se declară candidat independent la alegerile prezidenţiale din Moldova, Igor Dodon a fost prezent la eveniment unde a ţinut un discurs.

Candidatul la prezidenţiale Igor Dodon le-a cerut participanţilor la miting să iasă masiv la vot duminică şi să voteze „împotriva acestei bande, să nu le permitem să ne ia patria noastră. Ieşim la vot pentru că nu vrem să ne vindem patria vecinilor sau duşmanilor”.

Totodată Igor Dodon a cerut din nou alegeri generale anticipate, după cele prezidenţiale. Preşedintele a susţinut de asemenea că votul de duminică ar fi şi pentru păstrarea familiei şi a „valorilor noastre” creştine.

Susţinătorii lui Igor Dodon purtau drapele roşii şi pancarte pe care se putea citi „Nu închiderii şcolilor”, „Nu lichidării raioanelor”, „9 mai – ziua Victoriei”. S-a scandat „Victorie!”, „Moldova!” şi „Dodon preşedinte!”, „Ura!”, „Anticipate”.

Precizăm că la mitingul organizat de socialişti a participat şi primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban, cel care s-a declarat mereu ca fiind apolitic. Aceasta nu este prima oară în campania electorală pentru prezidenţiale când Ceban îl susţine pe Dodon, în primul tur de scrutin edilul capitalei şi-a luat concediu timp de o săptămână în acest sens.

„Zeci de socialişti au ieşit să-l petreacă în ultimul drum pe Igor Dodon. Ultimul drum politic. Să-i fie închisoarea uşoară!”,a scris pe pagina sa de socializare deputatul PAS Sergiu Litvinenco în replică la mitingul organizat de PSRM.

Mulţi din participanţii la mitingul electoral al socialiştilor purtau mască, dar păstrarea distanţei sociale a fost complet ignorată, după cum se vede şi din imagini.

Menţionăm că joi, 12 noiembrie, în Republica Moldova a fost înregistrat cel mai mare număr de noi contaminări cu virusul Wuhan, iar capitala rămâne în continuare regiunea cea mai afectată, fiind şi în stare de „cod roşu” de alertă din cauza pandemiei. Adunările în aer liber nu sunt interzise, în locuri închise acestea fiind limitate la 50 de persoane.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor