China sare la gâtul unui deputat român care a vizitat Taiwanul. Deputatul dă replica: Poate ar trebui să îşi amintească că comemorăm 37 de ani de la masacrul din Tiananmen

Alexandru MURARU (Epoch Times Romania)
Loredana Diacu
06.06.2026
Alexandru MURARU (Epoch Times Romania)
Loredana Diacu
06.06.2026

Deputatul PNL Alexandru Muraru reacţionează dur după ce Ambasada Chinei în România şi-a permis să critice o vizită a lui în Taiwan şi l-a acuzat că "a intervenit în mod flagrant în afacerile interne ale Chinei, susţinând „independenţa Taiwanului”.

"Într-o democraţie, parlamentarii nu cer aprobarea unei puteri străine pentru a se întâlni cu cine consideră necesar şi pentru a vizita locurile pe care le consideră relevante pentru activitatea lor publică. Aleşii poporului răspund în faţa cetăţenilor care i-au trimis în Parlament, nu în faţa ambasadelor unor state autoritare.

Tocmai aici se află diferenţa fundamentală dintre o democraţie şi un regim condus de un partid unic. În România, parlamentarii nu trăiesc sub cenzură şi nu sunt obligaţi să urmeze linia ideologică a unui partid-stat. Libertatea de exprimare, libertatea de asociere şi libertatea de circulaţie nu sunt privilegii acordate de guvern, ci drepturi fundamentale", transmite în aceste condiţii Muraru.

În contextul în care, pentru a îl pune la zid, chinezii au comparat situaţia Taiwanului cu cea a unui judeţ sau regiuni din România susţinând ca "aşa cum un judeţ sau o regiune a României nu se poate separa de statul român sub niciun pretext, tot astfel nici Taiwanul nu se poate separa de China sub niciun motiv" Muraru atrage atenţia că ţara nu are dispute de graniţă cu statele vecine, "spre deosebire de China, care creează avanposturi artificiale ca să revendice teritorii şi seamănă diviziune şi haos în vecinătatea ei".

"Poate că reprezentanţii regimului de la Beijing ar trebui să îşi amintească faptul că zilele acestea lumea a comemorat 37 de ani de la masacrul din Piaţa Tiananmen. Secretarul de Stat american Marco Rubio a spus un lucru pe care nici propaganda şi nici cenzura nu îl pot schimba:

„Pe 4 iunie, lumea marchează 37 de ani de când Partidul Comunist Chinez a ordonat trupelor sale să atace mii de demonstranţi paşnici în şi în jurul Pieţei Tiananmen. Studenţi chinezi, muncitori şi alţi civili care şi-au pierdut viaţa se adunaseră pentru a-şi exercita drepturile naturale şi pentru a cere reforme democratice şi tragerea la răspundere pentru corupţie. Ne amintim de vieţile lor şi le onorăm moştenirea. Nicio cantitate de cenzură nu poate şterge trecutul. Cei care s-au sacrificat pentru a apăra drepturile lor inalienabile la libertatea de exprimare şi la întrunire paşnică vor fi, într-o zi, îndreptăţiţi.”

Aceasta este diferenţa dintre lumea liberă şi regimurile autoritare. În democraţii comemorăm oamenii care au luptat pentru libertate. În regimurile autoritare, memoria lor este cenzurată.

Ambasada Chinei ar trebui să înţeleagă şi un alt lucru. România a cunoscut comunismul. A cunoscut teroarea, cenzura, izolarea internaţională, sărăcia şi falimentul economic produse de dictatură. Tocmai de aceea românii au ales în 1989 libertatea, pluralismul şi apartenenţa la lumea democratică. România nu va mai fi niciodată o ţară comunistă.

Din acest motiv, încercările de a exporta lecţii ideologice către societatea românească sunt sortite eşecului. Ele nu conving pe nimeni şi nu fac decât să adâncească izolarea internaţională a unui regim care continuă să trateze libertatea ca pe o ameninţare.

Realitatea este că represiunea exercitată de Partidul Comunist Chinez rămâne una dintre cele mai ample din lume. Organizaţii internaţionale, guverne democratice şi rapoarte oficiale au documentat persecuţia disidenţilor, a jurnaliştilor independenţi, a activiştilor pentru drepturile omului şi a minorităţilor etnice şi religioase. Potrivit evaluărilor prezentate de autorităţile americane şi de numeroase organizaţii internaţionale, peste un milion de uiguri şi membri ai altor minorităţi musulmane au fost deţinuţi în centre de „reeducare”, iar unele estimări indică cifre semnificativ mai mari în anumite perioade.

Mai mult, în 2024 am fost, alături de alţi doi parlamentari români, ţinta unei operaţiuni de spionaj cibernetic atribuite unui grup de hackeri susţinut de guvernul chinez, potrivit informaţiilor făcute publice de autorităţile occidentale. Nu este prima dată când reprezentanţi ai statului chinez încearcă să intimideze sau să monitorizeze voci critice din parlamentele democratice.

România este o democraţie europeană. Parlamentarii români îşi vor exercita mandatul fără aprobarea Beijingului, iar politica externă a României va fi decisă la Bucureşti, nu în sediul vreunei ambasade străine", mai transmite Muraru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos