China ordonă construirea de centre masive "de carantină" în ciuda declaraţiilor de eradicare a pandemiei

Centre de carantină, pentru internarea celor care se îmbolnăvesc de COVID, construite de regimul comunist chinez în Shijiazhuang, provincia Hebei - 16 ianuarie 2021
Centre de carantină, pentru internarea celor care se îmbolnăvesc de COVID, construite de regimul comunist chinez în Shijiazhuang, provincia Hebei - 16 ianuarie 2021 (STR/CNS/AFP via Getty Images)

Regimul chinez a ordonat autorităţilor locale să se pregătească pentru un focar pe scară largă de COVID-19, potrivit documentelor interne obţinute de ediţia în limba chineză a Epoch Times.

Un document, intitulat "Aviz de consolidare suplimentară a prevenirii epidemiei", a fost emis de Consiliul de Stat (guvernul central) al regimului chinez şi transmis de guvernul provinciei Fujian autorităţilor locale la 30 septembrie. Celălalt este un "Aviz de prevenire a epidemiei de Ziua Naţională" emis de Consiliul de Stat în 1 octombrie şi distribuit de către oficialii provinciei Fujian autorităţilor locale.

Ambele documente sunt marcate cu menţiunea "foarte urgent".

Ambele notificări solicită pregătiri sporite pentru un răspuns de urgenţă la focar, Partidul Comunist Chinez propunând cel puţin două linii directoare pentru autorităţile locale.

Una este construirea unor centre de izolare, autorităţile locale fiind obligate până la sfârşitul lunii octombrie să construiască facilităţi care au cel puţin 20 de camere la 10.000 de persoane (proporţional cu populaţia provinciilor respective). Fiecare centru de izolare trebuie să aibă cel puţin 100 de camere.

Conform datelor publice, populaţia provinciei Fujian în 2020 era de 41,54 milioane. Începând cu 19 septembrie, provincia a înfiinţat 35.691 de camere de carantină în 296 de centre.

Pe baza standardului stabilit în aviz, provincia Fujian va trebui să construiască cel puţin 83.000 de camere de carantină până la sfârşitul lunii octombrie, adică aproximativ 47.000 de camere în mai puţin de o lună.

Potrivit unui expert, cerinţele pentru centrele de carantină COVID-19 arată situaţia reală a pandemiei în China.

Sean Lin, fost cercetător virolog la Institutul de Cercetări al Armatei SUA, a declarat pentru Epoch Times:

„Aceasta reflectă îngrijorarea Partidului cu privire la creşterea dimensiunilor epidemiei. Trebuie să fi ascuns adevărata epidemie din China continentală, altfel nu ar emite brusc un aviz naţional de pregătire pentru situaţii de urgenţă.”

„Avizul de consolidare suplimentară a prevenirii epidemiei” necesită stabilirea unui sistem de control pe cinci straturi.

Documentul menţionează: „Cadrele de Partid la nivel de oraş şi stradă, personalul reţelei comunitare, lucrătorii medicali de bază, poliţia şi voluntarii vor implementa în comun prevenirea epidemiei comunitare”, cum ar fi „implementarea strictă a prevenirii şi controlului comunităţii” sau blocarea comunităţilor rezidenţiale.

Lin crede că acest sistem are ca scop înăsprirea managementului social în zonele locale, „scopul Partidului fiind înăsprirea controlului”.

„Dacă nu există test de acid nucleic, toate măsurile de prevenire a epidemiei Wuhan sunt echivalente cu o campanie politică. De exemplu, puteţi fi pus în carantină în orice moment şi puteţi fi plasat arbitrar într-un centru de carantină. Iar centrele de carantină pot fi, de asemenea, puncte unde se practică persecuţia politică”, a menţionat Sean Lin.

"Indiferent cine eşti, atâta timp cât Partidul spune că ai ieşit pozitiv la un test de acid nucleic, te poate priva de cele mai elementare drepturi. Centrele de carantină ale Partidului sunt, de fapt, o formă alternativă de lagăr de concentrare".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe