China impune rapid o lege împotriva sancţiunilor occidentale. Companiile vestice lăsate în aer

Partidul Comunist Chinez apasă pedala agresivităţii în relaţiile cu Occidentul.
Yang Jiechi (Chip Somodevilla / Getty Images)
A.P.
12.06.2021

Pe repede înainte, China a adoptat, joi, o nouă lege pentru a „proteja” întreprinderile şi entităţile chineze de sancţiunile occidentale - în special de cele americane - cu doar câteva ore înainte ca preşedintele Joe Biden să înceapă summitul G7 în Cornwall, unde analiştii se aşteaptă să fie schiţate planuri ale unei poziţii comune a Occidentului cu privire la reducerea influenţei Chinei.

AFP observă: "Implementarea rapidă în China, a unei legi împotriva sancţiunilor străine a şocat companiile europene şi americane - acestea trebuind acum să se confrunte cu probleme ireconciliabile de conformitate", au declarat vineri două grupuri de afaceri. Evoluţia are loc în ciuda faptului că regimul comunist a promis că această mişcare va avea un impact neglijabil asupra investiţiilor.

Citiți și Profesor comunist afirmă că SUA a fost înfrântă de China în "războiul comercial şi biologic"

Legea împotriva sancţiunilor străine este concepută pentru a răspunde „măsurilor unilaterale şi discriminatorii impuse de ţările străine” şi, în cele din urmă, pentru a forţa companiile occidentale să adopte o poziţie pro-chineză atunci când China este presată de „braţul lung al sistemului legal” al Statelor Unite.

Noua legislaţie va permite guvernului chinez să-i sancţioneze pe toţi cei care respectă sancţiunile SUA şi UE - obligând companiile străine să aleagă dacă vor respecta poziţia Washington-ului sau a Beijing-ului.

La introducerea proiectului legii, la începutul acestei săptămâni, în Congresul Naţional al Poporului, pentru vot de urgenţă, regimul chinez a dat puţine detalii, însă a subliniat că „dacă entităţile chineze sunt lovite cu sancţiuni nejustificate, legea propusă va cristaliza contramăsuri aplicabile împotriva guvernelor şi instituţiilor străine ... în efortul de a compensa pierderile pe care le-ar suferi entităţile chineze. "

Citiți și Noi dovezi despre folosirea biotehnologiei în armata chineză [Defense One]

Dar după adoptarea legii, au apărut surprize pentru companiile străine, după cum urmează:

Contramăsurile din legea chineză includ „refuzul de a elibera vize, refuzul de a permite intrarea pe teritoriul chinez, deportarea ... precum şi sigilarea, sechestrarea şi îngheţarea proprietăţilor persoanelor fizice sau juridice care aderă la sancţiuni străine împotriva întreprinderilor sau oficialilor chinezi”, conform textului publicat de Comitetul Permanent al Congresului Naţional al Poporului, presupusul corp legislativ al Chinei, controlat de asemenea de Partidul Comunist Chinez.

Legea „răspunde” politicii actuale a SUA generând o escaladare serioasă: Washington-ul încearcă deseori să pedepsească punctual entităţi pentru relaţii directe sau chiar indirecte cu un regim sancţionat (cazurile Venezuela şi Iran sunt exemple binecunoscute, dar au existat chiar şi companii europene care au lucrat în cadrul proiectului Nord Stream 2).

Beijingul transmite, acum, întregii lumi, că va încerca să aplice aceeaşi metodă.

Citiți și SUA: Fost adjunct al DIA susţine că virusul Wuhan ar putea fi o "operaţiune militară" a Chinei

Ministerul chinez de Externe a anunţat după adoptarea legii: „Legea îşi propune să protejeze ferm demnitatea suverană şi interesele de bază ale ţării şi să se opună hegemoniei occidentale şi politicii de putere”, potrivit presei de stat.

Publicaţia Global Times, una dintre portavocile Partidului, a afirmat: „Va acţiona ca un factor de descurajare puternic împotriva ţărilor care impun sancţiuni” şi a adugat: „Nu vom ezita să luptăm împotriva forţelor care ne provocă în mod arogant şi vom continua să ne îmbogăţim setul de instrumente juridice”.

Restricţiile pot fi aplicate şi membrilor familiei indivizilor care impun sancţiuni companiilor chineze.

Citiți și China abuzează de regulile OMC pentru a controla companiile hi-tech străine

Legea permite instanţelor chineze - complet controlate de Partidul Comunist - să pedepsească companiile care respectă legile străine şi precizează că întreprinderile sau persoanele din China nu sunt obligate să respecte restricţiile străine.

Între timp, pe măsură ce G-7 se desfăşoară în Marea Britanie, diplomatul şef al Partidului Comunist Chinez, Yang Jiechi, i-a transmis omologului sau Antony Blinken într-un apel telefonic dinaintea summitului că „adevăratul multilateralism nu este un pseudo-multilateralism bazat pe interesele cercurilor mici” - o afirmaţie care pare să demonstreze că urechile lungi ale Partidului ştiu că G7 este o întâlnire unde vor fi setate bazele cooperării occidentale în vederea stăvilirii agresivităţii Partidului pe plan internaţional.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor