Chelaru: Există speranţa ca în prima săptămână din februarie să avem buget

Chestorul Senatului Ioan Chelaru a susţinut, miercuri, că dezbaterile privind proiectului de buget în cadrul plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului vor începe în februarie, apreciind că "există speranţa" ca în prima săptămână a lunii februarie să existe un buget al României.
Epoch Times România
16.01.2013

"Încet-încet ne îndreptăm, după ce se vor finaliza discuţiile cu FMI şi Guvernul va prezenta proiectul bugetului, vom începe discuţiile pe buget, sper ca începând cu luna februarie să putem dezbate, după ce trecem de comisii, de avize şi de comisia de specialitate şi primim amendamentele, să putem dezbate bugetul. Este speranţa ca în prima săptămână din februarie, în sesiunea obişnuită a noastră, să avem un buget al României", a explicat acesta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor