Chavez, un preşedinte „du-te-vino”

Preşedintele venezuelean s-a reîntors în Cuba pentru o nouă şedinţă de radioterapie. Din 24 februarie când a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale, Hugo Chavez nu a stat decât zece zile la Caracas.
Preşedintele venezuelean, Hugo Chavez. (JUAN BARRETO/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
02.04.2012

Preşedintele venezuelean s-a reîntors în Cuba pentru o nouă şedinţă de radioterapie. Din 24 februarie când a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale, Hugo Chavez nu a stat decât zece zile la Caracas. Tratamentul şi boala de cancer cu care se confruntă Chavez, şi conducerea ţării latino-americane, s-au transformat într-un „du-te-vino” continuu. La trei zile după ce a revenit în ţară el a plecat din nou, sâmbătă seară la Havana, pentru a se supune unui nou ciclu de radioterapie împotriva cancerului, care i-a fost diagnosticat în iunie 2011, notează luni ziarul El Pais.

Chavez a stat în total zece zile în Venezuela, din 24 februarie când s-a reîntors în Cuba pentru a se opera de leziunea cancerigenă de doi centimetri, care a reapărut în acelaşi loc de unde i-a fost extrasă tumoarea malignă acum nouă luni. Preşedintele Chavez afişează însă voinţă şi determinare, cum a făcut-o sâmbătă seara în apariţia sa televizată înainte de plecarea în Cuba. Într-o aluzie biblică la femeia care îşi plângea copilul, mort şi înviat de Hristos pentru a alina durerea mamei, Chavez şi-a pus soarta în mâinile Domnului, spunând că 'nu este vremea pentru a muri, ci pentru a trăi'.

În apariţia sa televizată, pe lângă reiterarea tăriei sale psihice împotriva bolii, el a lansat un nou avertisment de etatizare băncii private. Cu privire la boala sa, preşedintele a informat că de data aceasta pleacă în Cuba pentru 'cinci şedinţe de radioterapie, câte una pe zi, timp de cinci zile consecutive'. Şi că apoi se va odihni. Între timp, el va guverna ţara de la distanţă, graţie puterilor speciale conferite de Parlament, care îi permite să absenteze pe perioadă nedefinită de timp.

În această nouă plecare la Havana, contrar celor obişnuite până acum, nu au existat onoruri militare şi nici discursuri de plecare la scara avionului, semn că plecările şi venirile sale se vor succeda cu normalitate. Preşedintele a plecat pur şi simplu cu maşină de la Palat la Aeroportul Internaţional Simón Bolívar din Maiquetía şi a abordat deplasarea la Havana ca pe un voiaj particular. A fost însoţit de cele două fiice, Rosa şi Virginia, de unul dintre nepoţi şi de o mică delegaţie formată din vicepreşedintele Elías Jaua, de trei miniştri şi de şeful armatei.

De la diagnosticarea cancerului, în iunie 2011, Chavez a refuzat să spună ce organe ale corpului i-au fost afectate de cancer şi care este pronosticul de viaţă. Potrivit versiunilor extraoficiale care circulă în Venezuela, cancerul de care suferă Chavez a făcut metastază, s-a extins şi la alte zone ale corpului şi nu i-a mai rămas decât un an de trăit. Guvernul a infirmat zvonurile, sub argumentul că fac parte din campania mediatică pentru a submina popularitatea lui Chavez, care la 7 octombrie aspiră să candideze la alegeri şi să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv de şase ani.

Opinia generală a venezuelenilor este împărţită între cei care spun că Chavez are dreptul să nu facă publice detaliile diagnosticului şi că poate călători în Cuba, de câte ori este nevoie, şi cei care cred că trebuia încă de la început să informeze despre starea sănătăţii sale şi să se pună la dispoziţia medicilor venezueleni. Partidele de opoziţie, regrupate în alianţa Mesa de la Unidad Democrática, l-au criticat pentru că nu a delegat puterile prezidenţiale vicepreşedintelui său, aşa cum prevede Constituţia ţării, în cazul unei absenţe temporare a şefului statului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor