CFR SA vrea să cumpere energia electrică la preţ mai mic
Managerul CFR SA, Dimitris Sophocleous, va continua în această săptămână întâlnirile cu reprezentanţii companiilor furnizoare de energie electrică, ocazie cu care se vor analiza costurile ridicate de achiziţie, în contextul în care CFR SA este unul dintre cei mai mari consumatori de energie din ţară.
“Discuţiile cu reprezentanţii companiilor furnizoare de energie electrică se vor concentra pe identificarea unor măsuri de achiziţionare a energiei la un preţ mai mic”, a declarat Dimitris Sophocleous.
Potrivit CFR, Consiliul de Administraţie a înaintat, luni, Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) pentru aprobare Planul de Administrare al companiei, întocmit de managerul general, în conformitate cu prevederile art.13 (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr.109/30.11.2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, se arată într-un comunicat de marţi al companiei.
Tot luni, conducerea companiei a demarat şi negocierile cu reprezentanţii federaţiilor sindicale, în vederea încheierii Contractului Colectiv de Muncă pentru perioada 2013-2014. Directorul general al CFR SA, a participat la şedinţa de deschidere a negocierilor, în opinia acestuia climatul negocierilor fiind caracterizat prin încredere şi optimism, se mai spune în comunicat.