CFR SA: Percheziţiile vizează activitatea unor angajaţi ai CFR Călători, CFR SA nu este vizată
alte articole
Percheziţiile care au loc în clădirea Palat CFR vizează activitatea desfăşurată de angajaţi ai SNTFC CFR Călători, iar în teritoriu se fac verificări/percheziţii în cadrul Sucursalei de Transport Feroviar Călători Braşov, şi nu la Regionala CFR Braşov, spun reprezentanţii CFR SA.
Regionala CFR Braşov este sucursală teritorială a CNCF CFR SA, gestionara infrastructurii feroviare.
Pentru ca opinia publică să fie informată corect în legătură cu acest subiect trebuie făcută precizarea că este vorba de cercetarea angajaţilor din cadrul SNTFC CFR Călători şi cei ai Sucursalei de Transport Feroviar de Călători Braşov. În acest context, informaţiile prezentate, în cursul acestei dimineţi, de reprezentanţii mass-media nu fac decât să inducă în eroare opinia publică cu privire la activitatea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, a sucursalelor teritoriale, şi să aducă grave prejudicii de imagine instituţiei noastre, care nu este vizată de aceste percheziţii", potrivit reprezentanţilor CFR SA.
Câteva zeci de angajaţi ai Regionalei CFR Braşov vor fi audiaţi, joi, la Parcehtul de pe lângă Tribunalul Braşov, aceştia fiind suspectaţi de infracţiuni de corupţie.
Procurorul Alina Popescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, a declarat că este vorba despre un dosar complex, care implică audierea unui mare număr de persoane, şi a precizat că la regionala CFR Braşov nu au loc percheziţii, ci este o procedură de punere în aplicare a mandatelor de aducere.
„Nu este vorba despre percheziţii, ci despre aducerea la audieri a zeci de persoane, între 50 şi 70, aceste persoane urmând a fi audiate într-un dosar foarte complex, cu mai multe calităţi, în general fiind vorba despre infracţiuni de corupţie“, a declarat procurorul Alina Popescu.
Se pare că în acest dosar sunt vizate persoane din Bucureşti, Braşov şi alte trei judeţe, angajaţi ai companiei de căi ferate, inclusiv doi directori din Ministerul Transporturilor.