CFR Cluj - Steaua, capul de afiş al etapei a 28-a a Ligii I
alte articole

Meciul dintre CFR Cluj şi Steaua Bucureşti, care va avea loc duminică 28 aprilie, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", este capul de afiş al etapei a 28-a a Ligii I de fotbal.
Chiar dacă va câştiga în Gruia, Steaua nu va fi virtual campioană după această etapă.
În spatele liderului, lupta este pasionantă, patru echipe vizând locul secund. Petrolul are meci destul de uşor, acasă, cu Viitorul Constanţa, Dinamo primeşte vizita Gazului Metan Mediaş, echipă antrenată de fostul dinamovist Gigi Mulţescu, Astra Giurgiu are un meci dificil la Vaslui, unde Gabi Balint vizează prima sa victorie la cârma echipei patronate de Adrian Porumboiu. Pandurii pare să aibă cea mai uşoară misiune, primind vizita "lanternei roşii", Gloria Bistriţa.
Ceahlăul şi "U" Cluj deschid etapa, vineri (19,00), într-un duel sub Pietricica între două formaţii aflate în căutare de puncte.
Rapid joacă vineri prima partidă pe Giuleşti cu porţile închise, după cele şase etape de suspendare primite în urma incidentelor de la meciul cu Steaua.
Programul etapei a 28-a:
Vineri 26 aprilie
FC Ceahlăul Piatra Neamţ - FC Universitatea Cluj (stadion "Ceahlăul" - Piatra Neamţ, 19,00, Digi Sport 1)
FC Rapid Bucureşti - CS Turnu Severin (stadion "Giuleşti-Valentin Stănescu" - Bucureşti, 21,30, Digi Sport 1), cu porţile închise
Sâmbătă 27 aprilie
FC Petrolul Ploieşti - FC Viitorul Constanţa (stadion "Ilie Oană" - Ploieşti, 19,00, Digi Sport 1)
FC Vaslui - AFC Astra Giurgiu (stadion "Municipal" - Vaslui, 21,30, Digi Sport 1)
Duminică 28 aprilie
FC Dinamo Bucureşti - CS Gaz Metan Mediaş ("Arena Naţională" - 14,00, Dolce Sport 1(Antena 1)
FC CFR 1907 Cluj - FC Steaua Bucureşti (stadion "Dr. Constantin Rădulescu" - Cluj-Napoca, 20,30, Digi Sport 1)
Luni 29 aprilie
CS Pandurii Tg. Jiu - ACF Gloria Bistriţa (stadion "Tudor Vladimirescu" - Tg. Jiu, 19,00, Dolce Sport 1)
FC Oţelul Galaţi - CS Concordia Chiajna (stadion "Oţelul" - Galaţi, 19,00, Digi Sport 1)
CSMS Iaşi - FC Braşov (stadion "Emil Alexandrescu" - Iaşi, 21,30, Digi Sport 1)
Clasament
Loc Echipa M V E Î GM-GP puncte
1 Steaua Bucureşti 27 20 5 2 62-23 65
2 Astra Giurgiu 27 15 5 7 53-28 50
3 Pandurii Tg. Jiu 27 15 5 7 42-35 50
4 Petrolul Ploieşti 27 13 10 4 42-23 49
5 Dinamo Bucureşti 27 13 7 7 39-29 46
6 FC Vaslui 27 11 9 7 37-28 42
7 Rapid Bucureşti 27 11 8 8 28-25 41
8 CFR Cluj 27 10 9 8 46-31 39
9 FC Braşov 27 10 8 9 35-37 38
10 Gaz Metan Mediaş 27 10 7 10 33-38 37
11 Oţelul Galaţi 27 8 9 10 31-34 31
12 Universitatea Cluj 27 7 8 12 27-42 29
13 Viitorul Constanţa 27 5 12 10 31-40 27
14 Ceahlăul Piatra Neamţ 27 7 6 14 34-47 27
15 Concordia Chiajna 27 6 8 13 22-42 26
16 CS Tr. Severin 27 5 8 14 25-36 23
17 CSMS Iaşi 27 6 4 17 26-40 22
18 Gloria Bistriţa 27 3 8 16 18-53 17
Oţelul Galaţi este penalizată cu 2 puncte de LPF.
Legendă:
M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite.