CFR Călători anunţă modificări temporare la vânzarea biletelor cu anticipaţie

Garnitură de tren în Gara de Nord (Epoch Times România)
Epoch Times România
14.11.2012

CFR Călători informează că în funcţionarea Sistemului Naţional de Rezervare şi Vânzare Online a biletelor de tren se vor face actualizări ale datelor, întrucât de la data de 9 decembrie va intra în vigoare un nou Plan de Mers al Trenurilor 2012-2013.

Astfel, la trenurile cu destinaţii internaţionale, din noul Plan de Mers 2012/2013, emiterea biletelor se va face începând cu data de 20 noiembrie 2012. Pentru trenurile cu regim de rezervare a locurilor (IR, IC, RE), care circulă între 07 şi 15 decembrie, perioada de vânzare cu anticipaţie în trafic intern va fi redusă de la 30 la 22 de zile.

Totodată, pentru trenurile Regio sau trenuri Regio care circulă combinat InterRegio între 07 şi 31 decembrie, cumpărarea biletelor se va realiza numai în ziua plecării trenului, reducerile de anticipaţie anulându-se.

Cumpărarea biletelor la trenuri cu plecare în data de 8 decembrie se poate face numai de la casele de bilete ale staţiilor sau agenţiilor de voiaj CFR, sistemul de vânzare online şi automatele neeliberând bilete pentru această zi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor