Centura polară nordică a lui Jupiter în prim plan
alte articole
Juno, nava spaţială de la NASA, parte a programului Noi Frontiere, care a dezvăluit deja comportamentul surprinzător al furtunilor şi al câmpului magnetic al planetei gigantice Jupiter, revine cu o nouă imagine.
Fotografia, ale cărei culori au fost îmbunătăţite, a fost făcută la 16 decembrie 2017 atunci când nava spaţială Juno a realizat cel de-al zecelea zbor în apropiere de Jupiter. La momentul efectuării fotografiei, nava se afla la aproximativ 8.787 km de vârfurile norilor planetei, la o latitudine de 38,4 grade nord.
Cercetătorul Bjorn Jónsson a prelucrat această imagine folosind datele transmise de camera de luat vederi JunoCam. Ulterior, Jónsson a mărit contrastul şi intensitatea culorilor şi a accentuat caracteristicile la scară mică.
Chiar dacă la prima vedere imaginea poate părea a fi din regiunea polară sudică a lui Jupiter, imaginile originale au fost obţinute atunci când Juno se afla în emisfera nordică a planetei, cu faţa spre sud, ceea ce se pare că a provocat o senzaţie de dezorientare pentru privitor, potrivit NASA.
Sursă: NASA: See Jupiter’s northern polar belt region in this new view taken by NASA’s Juno spacecraft