Centrul Japoniei, zguduit de un cutremur. Autorităţile avertizează că pot urma noi seisme

Un cutremur puternic a zguduit centrul Japoniei duminică dimineaţă. Cel puţin 21 de persoane au fost rănite, potrivit presei locale. Seismul a spart vitrinele unor magazine şi i-a făcut pe oameni să fugă din clădiri.
Agenţia Meteorologică a Japoniei a estimat magnitudinea cutremurului la 5,7, în timp ce Serviciul Geologic al Statelor Unite a raportat o magnitudine de 5,5. Au fost semnalate şi replici mai slabe, transmite AP News.
Cutremurul a fost resimţit pe o arie extinsă, care a cuprins prefectura Aichi, oraşul Hamamatsu, fostele capitale Kyoto şi Nara, precum şi prefecturile Gifu şi Yamanashi. În aceasta din urmă se află Muntele Fuji.
Imaginile difuzate de televiziunile japoneze au arătat vitrine sparte şi cioburi împrăştiate pe străzi. Într-o librărie, erau grămezi de cărţi căzute de pe rafturi. Printre răniţi s-au numărat persoane care au căzut pe scări în timp ce încercau să iasă din clădiri.
Seismul s-a produs la ora 01:04, la o adâncime de aproximativ 40 de kilometri, iar epicentrul a fost localizat în prefectura Shizuoka, învecinată cu Aichi. Potrivit evaluărilor seismice oficiale, mişcarea solului a fost cea mai puternică în Aichi. La Tokyo, aflat la distanţă de zona afectată, cutremurul nu a fost resimţit.
Agenţia meteorologică a avertizat populaţia să se pregătească pentru posibile cutremure puternice în următoarea săptămână, mai ales în primele două-trei zile.
„Vă rugăm să fiţi atenţi la alunecările de teren, căderile de pietre şi posibilele efecte ale precipitaţiilor”, a declarat reporterilor Ayataka Ebita, un oficial al agenţiei.
El a precizat că, până la acel moment, nu fuseseră detectate schimbări evidente la nivelul plăcii tectonice din Depresiunea Nankai, unde, potrivit oamenilor de ştiinţă, ar putea avea loc un megaseism.
Trenurile de mare viteză Shinkansen circulau cu viteză redusă în zonele afectate, ca măsură de precauţie. Cutremurele pot avaria uneori căile ferate pe care circulă aceste trenuri.
Japonia se află într-o zonă predispusă la cutremure. Autorităţile le recomandă frecvent locuitorilor să îşi facă provizii de apă îmbuteliată, alimente şi baterii, să se gândească din timp cum se pot adăposti sub mese şi să ţină la îndemână încălţăminte confortabilă pentru mers.