Cel puţin trei investitori au făcut oferte concrete pentru Oltchim
alte articole
Vin veşti bune dinspre Oltchim. Cei 600 de muncitori trimişi în şomaj săptămâna trecută ar putea avea din nou un loc de muncă în curând. Cel puţin trei investitori au făcut "oferte cu cifre, cu numere" pentru privatizarea Oltchim, a declarat sâmbătă Gheoghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim, pentru Antena 3, iar alte şapte societăţi sunt în stadiul de scrisoare de ofertă.
În total, 10 companii mari din India, Qatar, Marea Britanie, Germania, Israel sau Azerbaijan sunt interesate de preluarea Oltchim, conform declaraţiilor făcute în mai de ministrul Vosganian.
Combinatul din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an. Este a doua privatizare a Oltchim. Prima privatizare a companiei a eşuat anul trecut, după ce Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni, nu a mai plătit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro.
În mai puţin de o jumătate de an, Oltchim ar putea fi preluată de un investitor serios. După ce vor fi selectate trei sau patru oferte din cele zece ce urmează a fi prezentate, va urma o procedură de "due diligence"şi faza de negociere efectivă.
"Între timp, noi vom fi constituit SPV-ul, vom fi pregătit planul de reorganizare şi discuţiile cu creditorii", acest proces urmând a fi finalizat până în octombrie, a mai declarat Gheorghe Piperea.
Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a grupului internaţional BDO.
Autorităţile române s-au angajat prin acordul cu FMI să privatizeze Oltchim.