Cel puţin 11 activişti ruşi arestaţi în Piaţa Roşie din Moscova
alte articole

Cel puţin 11 activişti au fost arestaţi în Piaţa Roşie din Moscova în timp ce citeau cu voce tare Constituţia Rusiei, a declarat un grup care monitorizează activităţile de protest.
Printre activiştii arestaţi vineri s-a aflat şi Ildar Dadin, potrivit OVD-Info, un website care monitorizează detenţiile activiştilor. Dadin a fost singura persoană din Rusia care a fost închis pentru încălcarea unei legi severe care suprimă protestele din ţară.
Activiştii au fost duşi la o secţie de poliţie din apropiere, a precizat OVD-Info. Nu se ştie încă dacă aceştia vor fi acuzaţi.
“Un ofiţer de poliţie s-a apropiat de noi şi ne-a avertizat că, în cazul în care nu plecăm, ne vor aresta”, a declarat Dadin, fiind citat de agenţia rusă de ştiri TASS. “După zece minute, poliţia ne-a arestat”.
Dadin, în vârstă de 35 de ani, a participat la mai multe demonstraţii paşnice împotriva conducerii ţării de către preşedintele rus Vladimir Putin, fără permisiunea autorităţilor.
El a fost condamnat şi trimis la închisoare în decembrie 2015 pe baza unei legi controversate care incriminează participarea la mai mult de un protest neautorizat într-o perioadă de 180 de zile.
Dadin a fost eliberat în 26 februarie 2017 după ce Curtea Supremă i-a suspendat condamnarea şi a ordonat închiderea cazului.
Situaţia lui Dadin a atras din nou atenţia în toamna anului trecut, când a declarat că el şi alţi deţinuţi au fost torturaţi şi abuzaţi într-o închisoare din Karelia.