Ce spune Geoană despre donaţia făcută de familia Mănescu pentru fundaţia condusă de soţia sa, Mihaela

Mircea Geoană (Facebook/mircea.geoana)
Ana Ion
04.10.2024

Fostul adjunct al NATO Mircea Geoană, candidat la preşedinţia României, a susţinut joi seara că donaţia de 14.000 de euro pe care au făcut-o Rareş şi Ramona Mănescu către Fundaţia Renaşterea, condusă chiar de Mihaela Geoană, reprezintă „un gest făcut de oameni onorabili”, scrie Hotnews.

Declaraţia lui vine în contextul în care o investigaţie Context.ro a relevat ca "onorabilul" Rareş Mănescu are legături de afaceri cu un propagandist rus care a fost în Crimeea de cel puţin 10 ori după anexarea ilegală din 2014.

„Acum un an de zile a existat o gală de fund raising cu 120 de oameni. S-au licitat 12 obiecte, au fost cumpărate, au plecat acasă şi banii au fost donaţi fundaţiei. (…) Doamna Ramona Mănescu sau familia Mănescu a cumpărat atunci, a licitat şi a cumpărat”, a declarat Geoană, la Digi24.ro.

„Dacă mie îmi spune cineva (…) că un gest făcut de nişte oameni onorabili în acel moment de a face un gest frumos care se duce către femeile de la ţară care au nevoie de sprijin medical din partea fundaţiei pe care soţia mea a înfiinţat-o acuma 23 de ani, dacă asta este o problemă şi este o acuză din partea presei, înseamnă că suntem pe două planete diferite”, a continuat fostul secretar general adjunct al NATO.

Geoană a susţinut că, în prezent, nu mai are are legături cu Rareş Mănescu.

Fundaţia Renaşterea, a cărei preşedintă este Mihaela Geoană, a primit în 2023 suma de 14.200 de euro printr-un contract de donaţie de la soţii Ramona Mănescu, conform Digi24.ro.

În cadrul evenimentului au fost licitate 16 produse. Soţii Mănescu au licitat două obiecte, pentru care au plătit aceşti bani, potrivit sursei citate.

„Ca urmare a acestei licitaţii, s-a făcut o donaţie de 14.200 euro, reprezentând ambele obiecte licitate, având ca temei contractul de donaţie 350/09.10.2023”, se arată într-un răspuns transmis Digi24.ro.

De asemenea, soţia lui Mircea Geoană sublinia că Fundaţia nu a primit „donaţii, sponsorizări cash sau prin virament bancar” de la cetăţeni ruşi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor