Ce dezvăluie "depravarea infernală relevată de dosarele Epstein"? Vasile Bănescu face radiografia momentului

Vasile Bănescu, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi fost purtător de cuvânt al Bisericii Otodoxe Române, a comentat luni, pe pagina sa de Facebook, subiectul internaţional intens mediatizat astăzi şi în ţara noastră legat de dosarele Epstein.
Descriind „patologia 'suveranităţii' umane radical amorale” relevată de dosarele Epstein, Bănescu face o fină aluzie la cei care îşi spun „suveranişti” din ţara noastră: „se adevereşte cu acurateţe că suntem ceea ce admirăm, promovăm şi apărăm”, scrie fostul purtător de cuvânt al BOR.
Redăm postarea lui Vasile Bănescu
Depravarea infernală relevată de dosarele Epstein dezvăluie nu doar chipurile reale ale celor ce gravitau lubric în jurul unui ins demonic, patologic obsedat de perversiuni şi pedofilie, un satir satanic, un sibarit prădător, ctitorul unui imperiu al umbrelor, al orgiilor şi relaţiilor dintre el, posedatul, şi reprezentanţi publici ai elitelor îmbătate de bogăţie şi putere obscene, ci mai ales un lucru la care reflectăm prea puţin: patologia „suveranităţii” umane radical amorale, ivită din evacuarea lui Dumnezeu şi situarea „dincolo de bine şi rău” a celor pentru care absolut totul devine posibil, trofeul prin excelenţă fiind pătrunderea în zona hipersecretă a lui „totul este permis”.
O astfel de zonă a „suveranităţii absolute” a omului obscen de bogat şi puternic a fost, în context, insula Little St. James, unde perverşi plutocraţi ai lumii savurau orgasmic abolirea radicală a Legii Morale în „absenţa” lui Dumnezeu. Dacă El nu e (de faţă), totul e permis. O iluzie indusă de „iluzionistul” perfect, marele adversar al omului şi denigrator al Creatorului.
Unii dintre aceşti denaturaţi care şi-au decretat „suveranitatea” în raport cu ceilalţi, cu Dumnezeu şi cu morala umanităţii, sunt chiar cei ce au inspirat şi întreţinut, inclusiv financiar, în ultimul deceniu, curentul politic cel mai periculos de după cele două totalitarisme ale secolului XX: „suveranismul” ultranaţionalist de secol XXI, aşa-zisul „conservatorism” de rit MAGA şi, prin mimetism transatlantic, pseudo-conservatorismul european situat în răspăr total cu gândirea marilor filosofi şi oameni de stat conservatori, atât americani, cât şi europeni.
Acest toxic surogat ideologic se hrăneşte din provocarea şi cultivarea resentimentelor faţă de democraţia liberală, Uniunea Europeană, alteritatea etnică, politică, religioasă şi confesională, un curent tulburat de fanatism care a comis deja crime, care a confiscat şi compromis noţiunea de conservatorism.
Aceşti denaturaţi finalmente demascaţi şi-au găsit emuli şi feroci admiratori inclusiv între furibunzii populişti antieuropeni din România, inşi seduşi de vorbăria înveninată a fanaticului ideolog rus Aleksandr Dughin, de aberantul neo-eurasianism/ antieuropenism şi de „înţelepciunea rusească capabilă să debiteze doar tirade îmbâcsite de minciuni împotriva Occidentului, a culturii, civilizaţiei şi valorilor democratice ale acestuia. Exact cele detestate de comunism şi blamate azi agramat de „suveranism” (ultranaţionalism, populism, ortodoxism, filetism, xenofobie, decuplare de creştinism).Totul în favoarea unui nou, latent şi surprinzător posibil în secolul XXI, totalitarism.
În contexte dramatice precum cel actual, dar nu numai, se adevereşte cu acurateţe, în lumina adevărului ce nu poate fi îngropat, că suntem ceea ce admirăm, promovăm şi apărăm.