Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

Scandal în POT. Anamaria Gavrilă, în război cu mai mulţi deputaţi intraţi în Parlament pe listele partidului. Care e miza?

Anamaria Gavrila (Captura video)
Ana Ion
02.02.2026
Anamaria Gavrila (Captura video)
Ana Ion
02.02.2026

Situaţia juridică a grupului parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri (POT) se află într-o zonă de incertitudine, pe fondul unui conflict intern privind conducerea şi identitatea grupului. Liderul de grup, Răzvan Mirel Chiriţă, a solicitat conducerii Camerei Deputaţilor schimbarea denumirii grupului în „Uniţi pentru România”. Demersul este însă contestat de preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, care, alături de alţi cinci deputaţi, îl contestă pe Chiriţă şi se opune modificării numelui, scrie Hotnews.

Răzvan Mirel Chiriţă susţine că solicitarea de schimbare a denumirii se bazează pe o decizie adoptată în cadrul grupului la data de 15 decembrie 2025, documente în acest sens fiind depuse la Parlament. Potrivit acestuia, în noul grup parlamentar „Uniţi pentru România” ar urma să activeze deputaţii Albu Dumitriţa, Csillag Andrei, Groza Călin, Piclişan Gheorghe şi Simu Aurora Tasica, toţi foşti membri POT care au părăsit partidul în ultimele luni. În cazul aprobării cererii, aceştia ar reveni practic în grupul POT, redenumit.

De cealaltă parte, Anamaria Gavrilă a transmis conducerii Camerei Deputaţilor o serie de documente prin care susţine că Răzvan Mirel Chiriţă nu mai este membru al POT şi, în consecinţă, nu mai poate ocupa funcţia de lider al grupului parlamentar şi nici solicita schimbarea denumirii acestuia. Gavrilă afirmă că ea a redevenit liderul grupului POT şi a cerut oficial menţinerea actualului nume.

În sprijinul poziţiei sale, deputaţii Irimia Ancuţa-Florina, Popa Cristian-Alexandru, Bianca-Eugenia Gavrilă, Cernit Maria şi Kroncsiş Sebastian-Andrei au transmis scrisori conducerii Camerei Deputaţilor. În documente, aceştia îşi exprimă dorinţa de a rămâne membri ai grupului parlamentar POT şi susţin actuala structură de conducere, cu Anamaria Gavrilă lider de grup, Irimia Ancuţa-Florina şi Kroncsiş Sebastian-Andrei vicelideri, iar Cernit Maria secretar al grupului.

Având în vedere incertitudinile legate de statutul juridic al grupului parlamentar POT, conducerea Parlamentului nu a luat, până în prezent, nicio decizie privind solicitările primite. Reprezentanţii instituţiei au precizat că documentele au fost transmise Comisiei pentru regulament, pentru analiză şi formularea unui punct de vedere.

În prezent, POT mai are 14 deputaţi. În ultimele sesiuni parlamentare, partidele de opoziţie, în special POT şi SOS România, au pierdut constant membri. Situaţia a dus inclusiv la dizolvarea grupurilor parlamentare POT şi SOS România de la Senat, din cauza numărului insuficient de parlamentari. De asemenea, la 1 septembrie, în sesiunea parlamentară precedentă, a fost înfiinţat la Senat grupul parlamentar „Pace – Întâi România”, format din senatori plecaţi din SOS România şi POT.

Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor