Cazacii ruşi vor ca Alaska să devină parte a Federaţiei Ruse, iar California - republică independentă

Uniunea cazacilor ruşi ortodocşi 'Irbis', din Districtul federal nord-vest, a solicitat resurse financiare guvernului de la Moscova pentru crearea unei organizaţii neguvernamentale în Statele Unite ale Americii, relatează publicaţia ucraineană Obozrevatel.
Duma de Stat a Rusiei. (YURI KADOBNOV/AFP/Getty Images)
Epoch Times România
24.10.2014

Uniunea cazacilor ruşi ortodocşi 'Irbis', din Districtul federal nord-vest, a solicitat resurse financiare guvernului de la Moscova pentru crearea unei organizaţii neguvernamentale în Statele Unite ale Americii, relatează publicaţia ucraineană Obozrevatel.

Cazacii ortodocşi ruşi vor să se implice în relansarea şi promovarea culturii ruse în şcolile din SUA, a indicat serviciul de presă al acestei formaţiuni. De asemenea, ei intenţionează să contribuie la pregătirea şi organizarea unor referendumuri privind separarea Alaskăi şi a Californiei de Statele Unite, după cum a relatat şi agenţia rusă de presă Rosbalt.

'Nu există democraţie în Alaska (cel de-al 49-lea stat american). Populaţia Kamciatkăi (peninsulă în estul extrem al Rusiei) şi Alaskăi a fost separată artificial. Regimul colonial american, care s-a impus la nivel mondial, este o realitate din veacul trecut. A venit timpul să terminăm cu aceasta. Alaska va fi parte a Federaţiei Ruse, iar California - republică independentă', a declarat atamanul cazacilor uniunii amintite, Andrei Poliakov.

În acest context, publicaţia ucraineană evocă faptul că Ministerul rus de Externe i-a amintit recent preşedintelui american Barack Obama că Alaska este pământ rusesc.

Diplomaţia rusă reacţionase astfel la o declaraţie a şefului administraţiei de la Washington despre 'ambiţiile imperiale excesive' ale preşedintelui Vladimir Putin în contextul anexării de către Rusia a Crimeii (peninsulă din sudul Ucrainei) şi a sprijinului acordat de Moscova separatiştilor proruşi din sud-estul ucrainean.

'A da timpul înapoi până la epoca ţarilor, a încerca recâştigarea unor teritorii pierdute în secolul XIX, nu este, cred, cel mai bun mod prin care Rusia să-şi declare măreţia în secolul XXI', a declarat Obama, în cadrul unei vizite oficiale la Tallinn (Estonia) în data de 3 septembrie.

În replică, diplomaţia rusă le-a propus abonaţilor săi de pe Facebook să facă un inventar pentru Obama cu teritoriile pierdute de Rusia în secolul XIX. În comentariile la această postare a fost menţionată, în special, Alaska, vândută Statelor Unite de Imperiul Rus în anul 1867 pentru 7,2 milioane de dolari.

În acelaşi timp, Mihail Diagteriov, vicepreşedintele Comisiei pentru ştiinţă şi înaltă tehnologie din Duma de Stat (camera inferioară) din partea Partidului Liberal Democrat (LDPR, al ultranaţionalistului Vladimir Jirinovski), a făcut o interpelare către MAE rus pentru a clarifica statutul terenurilor unei foste colonii ruse din California şi dacă aceasta a fost legal inclusă în statul California, de pe coasta de vest a SUA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor